miercuri

24 aprilie, 2024

13 octombrie, 2022

Compania franceză GRTgaz a anunțat, joi, printr-un comunicat, că a început pentru prima dată, să livreze gaze direct către Germania, ca parte a solidarității energetice europene pentru a compensa stoparea fluxurilor din Rusia, potrivit Le Monde.

“Într-un context de scădere puternică a livrărilor de gaze naturale ruseşti către Europa şi în cadrul solidarităţii europene în securitatea energetică, GRTgaz s-a mobilizat pentru a-şi adapta reţeaua şi a oficializa o propunere în vederea comercializării unei capacităţi de transport de gaze naturale din Franţa către Germania”, anunţă într-un comunicat GRTgaz.

Livrările au început joi dimineața

Primele livrări de gaze naturale odorizate către Germania au început la ora locală 6.00 (7.00, ora României), la o capacitate de 31 de gigawaţi pe oră, nivel care urmează să fie reevaluat în funcție de condițiile de rețea, până la o capacitate maximă de 100 GWh pe zi, precizează operatorulsistemului francez de transport al gazelor naturale.


Acest flux corespunde puterii a patru unităţi nucleare şi este echivalentul a 10% din ceea ce Franţa primeşte zilnic ca gaze naturale lichefiate (GNL) în cele patru terminale de metan, potrivit GRTgaz.

În contextul în care unicul punct de interconectare de la frontiera franco-germană a fost conceput, la origine, să funcţioneze dinspre Germania către Franţa, a fost necesară inversarea fluxurilor pentru a se permite aceste livrări, mai precizează compania.

Este istoric. Pentru prima oară, Franţa va livra în mod direct gaze naturale Germaniei. Până acum trimiteam gaze naturale vecinului nostru prin Belgia”, a declarat directorul general al GRTgaz Thierry Trouvé, citat de LeMonde.

Nivelul de stocare a gazelor a ajuns la 95% în Germania

Săptămâna trecută, depozitele de gaze ale Uniunii Europene au depăşit un nivel mediu de înmagazinare de 90%, peste cel de 80% stabilit de blocul comunitar drept obiectiv pentru a garanta un volum sigur în toamnă şi iarnă.


La ora actuală, Franța a reușit să-și rezerve stocurile la capacitate maximă grație importurilor de gaze naturale lichefiate din SUA.

În Germania, gradul de înmagazinare a ajuns la 95%, nivel minim solicitat de Ministerul Economiei pentru fiecare facilitate de stocare până la 1 noiembrie, în contextul nesiguranţei legate de livrările din Rusia.

(Citiți și: Europenii cumpără în disperare calorifere electrice și lemne pentru foc)

Umplerea completă a facilităţilor de stocare a gazelor naturale reprezintă o rezervă vitală pentru ca firmele şi consumatorii din Germania să aibă suficientă energie pentru a trece de această iarnă.

Totuşi, stocurile de gaze nu vor fi suficiente pentru a face faţă cererii şi de aceea autorităţile de la Berlin au cerut în mod repetat firmelor şi consumatorilor să economisească energia, lucru solicitat și aprobat de către Comisia Europeană.

În primele nouă luni ale acestui an, Germania și-a redus consumul de gaze cu 11% față de media anilor 2019-2021, conform datelor colectate de Bruegel.

Industria și-a redus cererea de gaze cu 16%, în timp ce consumul populației a fost mai mic cu 9%. Și consumul de gaze în centralele electrice a scăzut în perioada menționată cu 3%.

Industria germană – cel mai mare consumator de gaze din Rusia

Germania este cel mai mare consumator de gaz din Europa, cea mai mare parte a acestuia fiind utilizată pentru a genera căldură de până la 500°C pentru procesele industriale.

Din cei 245 de terawați oră (TWh) utilizați de industrie, 209 TWh sunt destinați încălzirii proceselor, uscării hârtiei și produselor alimentare sau creării de abur pentru producătorii de plastic, potrivit asociației industriale germane BDI.

Dar, în condițiile în care livrările de gaz rusesc ieftin scad aproape de zero, „esența industriei este amenințată”, avertizează BDI.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: