marți

31 ianuarie, 2023

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

11 noiembrie, 2013

Consiliul Investititorilor Străini (CIS) ia o poziție neobișnuit de dură și de tranșantă în ceea ce privește măsurile fiscale anunțate de guvern în perspectiva construirii bugetului pe anul 2014. CIS inventariază zonele în care noile impozite și taxe vor avea un impact negativ și anticipează unele fenomene care vor împovăra, în anul 2014, economia.

Consiliul Investitorilor Străini (FIC) crede că introducerea taxei pe construcții speciale va afecta inclusiv privatizările, fiind posibil chiar să ducă, indirect, la blocarea sau eșecul viitoarelor vânzări de acțiuni de la companiile de stat, se spune într-un comunicat al asociației.

Consiliul atrage atenția asupra efectelor negative pe care le va avea introducerea taxei pe construcții speciale din sectoarele energie, telecomunicații, utilități, transport, infrastructură etc. asupra veniturilor firmelor cărora li se aplică, asupra prețului final al produselor și serviciilor furnizate de respectivele companii, dar și asupra investițiilor străine, mulți dintre potențialii investitori străini preferând să aleagă alte state, mai stabile fiscal.


CIS avertizează că impactul bugetar pozitiv, estimat de guvern la aproximativ 100 de milioane de euro, ”va fi cu mult depașit de povara fiscală reală care va fi generată de introducerea acestui impozit asupra societăților care deţin astfel de construcţii speciale”.

De asemenea, spune CIS, ”nu este nici moral, nici corect ca lipsa rezultatelor în ceea ce privește colectarea veniturilor la buget din diverse surse să cadă în responsabilitatea contribuabililor care susțin deja bugetul și care vor fi sufocați de impunerea suplimentară anunțată în media de către autorități”.

”Această măsură de introducere a impozitului asupra construcțiilor speciale, corelată cu creșterea accizelor la combustibili și cresterea cu 25% a redevențelor pentru resurse minerale, cu excepția celor de petrol și gaze, va avea un impact major asupra anumitor sectoare economice direct productive”, subliniază CIS.

Potrivit Consiliul, autoritățile ar trebui să se concentreze pe întărirea aparatului de control, și în acest sens, pe îmbunătățirea colectării impozitelor de la cei care fac în mod curent evaziune fiscală.


CIS precizează că firmele nu au fost consultate de guvern înainte de luarea deciziei de introducere a acestei taxe și că nu a fost prezentată, dacă există, ”o analiză de impact a consecințelor acestui impozit, care va afecta nu numai plătitorul direct, dar se va răsfrange indirect, prin preț, și asupra consumatorului final al produselor industriilor” respective, se mai spune în comunicat.

Efectele negative, în opinia CIS:

Lipsa de consultare în ceea ce privește adoptarea unor noi taxe va conduce în mod cert la menținerea opiniei conform căreia mediul fiscal românesc este dominat de o lipsă acută de predictibilitate atât de necesară proceselor de planificare investițională pe termen mediu și lung

Va duce, mai departe, la o reconsiderare a poziției pe piața autohtonă din partea investitorilor, în sensul redirecționării investițiilor prezente și viitoare în jurisdicții care oferă o anumită stabilitate fiscală, cel puțin pe termen scurt și mediu.

Semnalele negative în ceea ce privește instabilitatea fiscală pot afecta într-un mod nedorit procesele de privatizare și/sau listare la bursă a companiilor de stat, inițiate de către Guvernul României, prin reducerea beneficiilor obținute de către statul român, blocarea sau chiar eșecul proceselor în sine.

Absența totală a procesului consultativ și posibila implementare în forma actuală a impozitului pe construcții speciale vor genera un efect de bumerang cu impact devastator asupra credibilității procesului politic decizional.

Articole recomandate:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

România a reușit să facă progrese semnificative în ceea ce privește recuperarea decalajului față de media în privind PIB-ului pe cap de locuitor. Odată cu aderarea la NATO

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: