joi

28 martie, 2024

20 mai, 2020

Plenul reunit al Senatului și Camerei a încuviințat miercuri starea de alertă în România, cu 372 voturi ”pentru”, 37 ”împotrivă” și 7 abțineri.

Comisiile juridice din Parlament au operat înainte de adoptarea proiectului de lege mai multe modificări ale prevederilor din HG emisă luni privind instituirea stării de alertă.

PNL a acuzat neconstituționalitatea acțiunii, argumentând că o hotărâre de guvern este un act administrativ de aplicare a legii.


De cealaltă parte, PSD a afirmat că Parlamentul poate modifica o hotărâre, iar baza legală se găsește chiar în legea privind starea de alertă pe care Parlamentul a adoptat-o săptămâna trecută.

Două sunt modificările de impact aduse HG în Parlament:

  • una care securizează posturile celor numiți la conducerea spitalelor
  • alta care  obligă Guvernului ofere măști de protecție persoanelor defavorizate

Modificările aduse Hotărârii de Guvern:

  • La Anexa nr. 1 după articolul 3 se introduce un nou articol, articolul 31, cu următorul cuprins:
    „Art. 31. – Autorităţile publice locale, pentru unităţile sanitare din subordinea lor, exercită atribuţia de numire, suspendare şi eliberare din funcţie a persoanelor care ocupă funcţii de conducere în cadrul acestor unităţi în condiţiile legii”.
  • La Anexa nr. 2 articolul 1 punctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    „1. În spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 şi 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020. Guvernul României prin Ministerul Sănătăţii va pune la dispoziţia autorităţilor publice locale necesarul de măşti de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate de pe raza unităţilor administrativ – teritoriale respective”.
  • La Anexa nr. 3 articolul 1 punctul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    „3. Activitatea instituţiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizual, a instituţiilor, inclusiv organizatori de drept privat, de spectacole şi/sau concerte, a centrelor şi/sau a căminelor culturale şi a altor instituţii de cultură, inclusiv organizaţii de drept privat, precum şi evenimentele culturale în aer liber şi festivalurile publice şi private pot fi desfăşurate în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, în termen de 5 zile de la adoptarea prezentei Hotărâri”.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: