12 iulie, 2011

Populaţia României a scăzut cu 5.578 persoane în luna mai şi cu 7.410 persoane în aprilie, potrivit datelor provizorii publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În luna mai s-au născut 15.800 copii (8,7 nou-născuţi vii la 1.000 locuitori), cu 1.956 mai mulţi decât în luna aprilie, însă numărul persoanelor care au murit în luna mai a fost de 21.378 (11,8 decedaţi la 1.000 locuitori), cu 124 mai mulţi decedaţi decât în aprilie.

În aceste condiţii, sporul natural a fost negativ atât în luna mai, de 5.578 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), cât şi în luna aprilie, de 7.410 persoane.

Faţă de luna mai 2010, numărul nou-născuţilor vii a fost mai mic cu 1.905, iar numărul persoanelor care au decedat a fost mai mic cu 154 faţă de luna mai 2010.

Sporul natural s-a menţinut negativ în luna mai 2011, de 5.578 persoane, ca şi în luna mai 2010, de 3.827 persoane.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. E de foarte bine pentru ai noștri conducători: costurile economice cu pensiile care pornesc, totuși, de la 300 de lei / pensionar / lună sunt evident mult mai mari decât cele cu alocațiile de 40 de lei / copil / lună. Cu atât mai mult cu cât numărul copiilor nou născuți vii este mult mai mic decât al decedaților.

    P.S. Ajutorul de maternitate va fi plătit înzecit prin taxe nejustificate sau reduceri de salarii odată ce mama va reveni la serviciu.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: