31 mai, 2023

Ministrul Sănătăţii a finalizat o nouă formă a Planului Naţional de Combatere a Cancerului, care va înlocui strategia adoptată anul trecut în Parlament. Ministrul Alexandru Rafila a considerat necesară refacerea acestei strategii, întrucât unele prevederi nu ar avea nicio legătură cu prevenirea, diagnosticul sau tratamentul acestei boli.

„Am reuşit să finalizăm noua formă a Planului Naţional de Combatere a Cancerului. Astăzi, ea va fi publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii. Este deschisă sugestiilor. Am lucrat numai cu profesionişti, transparent. Ne dorim să existe o mobilizare şi din partea clasei politice, astfel încât acest plan să devină realitate. În ceea ce priveşte normele, sunt foarte multe lucruri care au fost deja făcute în aceste cinci luni de când a intrat legea în vigoare”, a declarat Rafila la Institutul Clinic Fundeni, unde a fost marcată Săptămâna europeană de luptă împotriva cancerului.

Planul, complet restructurat, întrucât unele prevederi erau neaplicabile

„Din păcate, foarte multe dintre lucrurile prevăzute acolo nu sunt aplicabile şi nu au niciun fel de legătură cu prevenirea sau cu diagnosticul sau cu tratamentul cancerului. Atunci, am apelat la cei mai buni specialişti din domeniul oncologiei”, a explicat el.


Obiectivele generale ale noului plan Naţional de Combatere a Cancerului şi măsurile care trebuie luate pentru atingerea acestora:

  • Dezvoltarea unui sistem integrat de informaţii de sănătate în oncologie pentru prevenirea şi îngrijirea cancerului bazate pe evidenţe şi creşterea capacităţii de cercetare;
  • Asigurarea cadrului consolidat pentru un sistem de prevenţie primară consecvent şi durabil;
  • Dezvoltarea cadrului de depistare precoce a cancerului;
  • Asigurarea accesului egal şi echitabil la diagnostic si îngrijire de calitate înaltă;
  • Îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru pacienţii diagnosticaţi cu cancer, a supravieţuitorilor de cancer şi a familiilor şi persoanelor care îngrijesc bolnavi de cancer;
  • Dezvoltarea cercetării în oncologie;
  • Asigurarea şi dezvoltarea resurselor umane în oncologie.

Ministrul a spus că în noul contract-cadru sunt prevăzute măsuri privind prevenţia, accesul la diagnostic şi tratament, dar şi „ridicarea barierelor în calea investigaţiilor de tip PET-CT”.

Planul, precedat de contractual-cadru, focusat pe diagnosticarea precoce

„O să vedeţi în contractul-cadru măsuri care ţin începând de la prevenţie desfăşurată de medicul de familie, de consultaţiile preventive, accesul la diagnostic, accesul la tratament. Ridicarea barierelor în calea investigaţiilor de tip PET-CT este esenţială. Am făcut acest lucru. Ne apucăm de Registrul naţional de cancer. (…) Pacienţii din România au o problemă şi trebuie să o recunoaştem. Sunt de multe ori diagnosticaţi prea târziu şi lucrul acesta trebuie să înceteze, pentru că accesul de resursele terapeutice, la medicina personalizată este de cele mai multe ori condiţionat de un diagnostic precoce al bolii. (…) O să constataţi cu toţii că aveţi la dispoziţie un document care este făcut profesionist, este echilibrat, este etic şi făcut în cea mai deplină transparenţă”, a mai declarant Alexandru Rafila, citat de Agerpres.

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: