vineri

29 martie, 2024

17 mai, 2012

Consiliul de Administraţie al Poştei Române va discuta, vineri, un plan de restructurare pentru evitarea falimentului, care prevede o nouă organigramă, destituirea a 100 de directori şi 1.068 de salariaţi TESA, a declarat, vineri, ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica.

„Dacă acest plan de restructurare nu va fi aprobat, Poşta Română va intra în faliment, aşa cum m-a informat fostul director general al companiei prin intermediul unei scrisori. Planul de reorganizare prevede o nouă organigramă, destituirea şi trecerea în şomaj a doi din trei directori, adică în loc de 150 de directori vor rămâne o treime, şi disponibilizarea a 1.068 de salariaţi TESA, persoane angajate în ultimii ani, fără competenţele necesare şi cu salarii foarte mari în raport cu angajaţi cu 30 de ani vechime”, a spus Nica, citat de Mediafax.

El a arătat că situaţia Poştei Române este „una extrem de preocupantă”, în condiţiile în care operatorul naţional poştal a înregistrat pierderi de circa 100 milioane de euro în ultimii trei ani, şi nu a reuşit să-şi menţină veniturile nici măcar în zona serviciilor pentru care are monopol până la finele anului.


„De asemenea, Poşta are o datorie la bugetul de stat reeşalonată de circa 110 milioane de lei, la care se adaugă amenda Consiliului Concurenţei, de peste 100 milioane de lei. Prin intermediul unei scrisori drăguţe, fostul director general al Poştei, pe care m-am bucurat să-l dau afară repede şi să-l las să se întoarcă la meseria lui de bază, de specialist în vânzări de chiuvete, mă anunţa că pe 13 sau aprilie Poşta Română intră în faliment”, a spus Nica.

El a adăugat că a constat că în ultimii ani a existat „o acţiune de devalizare” a Poştei Române, „situaţie fără precedent”, care a pus în pericol o instituţie strategică a statului român şi siguranţa financiară a 36.000 de angajaţi şi a familiilor acestora.

„În scrisoarea fostului director general se face referire şi la o sentinţă definitivă şi executorie cu privire la o datorie de 24 milioane de lei pentru o firmă, şi anume Smart Telecom Solutions”, a mai spus ministrul.

Fostul director general al Companiei Naţionale Poşta Română Dumitru Daniel Neagoe a preluat conducerea operatorului la mijlocul anului 2010. El a fost înlocuit, vineri, de Ion Smeeianu, fost secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi preşedinte al autorităţii de reglementare în telecomunicaţii.


Poşta Română este cel mai mare operator de profil şi dispune de o reţea teritorială de aproximativ 7.100 de oficii poştale, din care 1.200 sunt informatizate, iar mai mult de 580 dintre acestea sunt incluse într-o reţea virtuală privată (VPN).

Operatorul are circa 35.000 de salariaţi, din care peste 11.000 sunt factori poştali.

Acţionarii companiei sunt Ministerul Comunicaţiilor, cu o participaţie de 75%, şi Fondul Proprietatea, care deţine 25% din capital.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: