1 august, 2022

Investitorii străini și-au retras banii din piețele emergente pentru a cincea lună consecutiv, cea mai susținută serie de ieșiri de capital înregistrată vreodată, evoluție care scoate în evidență modul în care temerile de recesiune și creșterea dobânzilor zguduie economiile în curs de dezvoltare, scrie Financial Times.

Ieșirile transfrontaliere nete ale investitorilor internaționali din acțiuni și obligațiuni emergente au atins 10,5 miliarde de dolari luna aceasta, conform datelor provizorii compilate de Institutul de Finanțe Internaționale (IFI). Prin urmare, ieșirile din ultimele cinci luni (cea mai lungă perioadă cu ieșiri nete consecutive din 2005, de când s-au colectat prima dată aceste date) s-au ridicat la peste 38 de miliarde de dolari.

Ieșirile de capital riscă să exacerbeze potențiale crize financiare care se conturează deja în economiile în curs de dezvoltare. În ultimele trei luni, Sri Lanka, spre exemplu, a intrat în incapacitate de plată, iar Bangladesh și Pakistan au solicitat ajutor de urgență de la FMI. Un număr tot mai mare de emitenți de pe piețele emergente sunt, de asemenea, expuși unor riscuri semnificative, se tem investitorilor.


Multe state în curs de dezvoltare suferă de pe urma deprecierii valutelor proprii și a creșterii costurilor de îndatorare, determinate de majorarea dobânzilor de referință de către Rezerva Federală a SUA, dar și de temerile de recesiune. SUA au consemnat în trimestrul al doilea din acest an a doua contracție trimestrială consecutivă a PIB-ului.

Obligațiunile în valută a cel puțin 20 de piețe de frontieră și emergente se tranzacționează la randamente cu peste 10 puncte procentuale peste cele ale obligațiunilor de trezorerie americane comparabile, potrivit datelor JPMorgan.

Spread-uri de dobândă la niveluri atât de ridicate sunt adesea văzute ca un indicator al stresului financiar sever și al riscului de nerambursare.

Jonathan Fortun Vargas, economist la IFI, a avertizat că retragerile transfrontaliere au fost neobișnuit de răspândite în rândul piețelor emergente. Mai exact, în cadrul unor episoade similare anterioare, ieșirile de capital dintr-o regiune au fost parțial echilibrate de intrările către alta.


„De data aceasta, sentimentul pesimist este generalizat”, a spus el.

De asemenea, analiștii au avertizat că, spre deosebire de episoadele anterioare, există puține perspective pe termen scurt ca condițiile globale să se întoarcă în favoarea EM.

„Poziția Fed pare să fie foarte diferită de cea din ciclurile precedente”, a spus Adam Wolfe, economist pentru piețe emergente la Absolute Strategy Research. „Este mai dispusă să riște o recesiune în SUA și să genereze o destabilizare a piețelor financiare globale pentru a reduce inflația.”

Costurile de împrumut pentru marile economii emergente, cum ar fi Brazilia, Mexic, India și Africa de Sud, au crescut, de asemenea, în acest an, dar într-un ritm mai redus. Multe economii mari au acționat din timp pentru a lupta împotriva inflației și pentru a pune în aplicare politici care le protejează de șocurile externe.

Singura economie emergentă mare care îngrijorează investitorii este Turcia, unde măsurile guvernamentale de a sprijini lira, precum și refuzul de a majora dobânzile au un cost fiscal foarte ridicat. Astfel de măsuri pot funcționa, potrivit experților, doar dacă Turcia ar avea mari excedent de cont curent, o situație rar întâlnită.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: