marți

28 iunie, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

29 octombrie, 2020

Ponderea românilor cu domiciliul în țară dar cu reședința obișnuită în străinătate a crescut de la circa 5% în anul 2002 până la aproximativ 13% în prezent. Datele publicate de INS indică o populație după domiciliu de 22.142 mii persoane (1 iulie 2020) și una după rezidență de 19.318 mii persoane (1 ianuarie 2020).

Adică, un român din opt cu domiciliul în România locuiește, de fapt, în străinătate, ceea ce face diferența între populația legală și cea de facto să fie de circa trei milioane de persoane.

Numărul persoanelor care au emigrat este cel puțin egal cu diferența dintre populația cu domiciliul în România și numărul de rezidenți, deoarece în această din urmă categorie se contabilizează și totalitatea persoanelor cu cetățenie străină sau fără cetăţenie care au reşedinţa obişnuită în România, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni.


Așadar, nu îmbătrânirea populației a determinat în cea mai mare parte depopularea țării ci condițiile economice. Respectiv lipsa locurilor de muncă și remunerarea scăzută, care trimite sub limita de sărăcie salariații cu câștiguri mici. La care s-a adăugat liberalizarea pieței forței de muncă odată cu intrarea în UE ( numărul celor emigrați s-a dublat față de anul 2007).

Ne confruntăm, astfel, cu un cerc vicios: populația scade pentru că economia nu performează suficient (chiar și dacă o face, remunerarea salariaților este printre cele mai scăzute din UE ca pondere în PIB) iar economia nu performează pentru că populația scade. Dacă facem presupunerea rezonabilă că marea majoritate a celor care au plecat din țară dar mai au domiciliul aici lucrează, rezultă că undeva la o treime din forța de muncă a României se află în străinătate.

Regula de trei simplă ne spune că, la actualul nivel de impozitare și de colectare a impozitelor, dacă am fi avut locuri de muncă suficiente și decente în țară, am fi obținut la buget venituri nu de 30% din PIB ci spre 40% din PIB. Așadar, nu taxele sunt prea mari ci baza de impozitare mult prea redusă, ceea ce împiedică inclusiv majorarea sustenabilă a pensiilor.


Cu alte cuvinte, incapacitatea de a asigura locuri de muncă pe plan intern generează integral lipsa de venituri care afectează calitatea serviciilor sociale, inclusiv imposibilitatea de a ajunge la alocări de 6% din PIB pentru învățământ  sau 7% pentru sănătate. De reținut, impozitul pe salarii și venituri împreună cu contribuțiile sociale aferente adună peste 40% din veniturile bugetare.

Notă metodologică:

Numărul populației rezidente (stabile) – calculat conform metodologiei și reglementarilor internaționale în domeniu – cuprinde totalitatea persoanelor care au reședința obișnuită în România, pentru o perioada de cel puțin 12 luni.

Numărul emigranților reprezintă numarul persoanelor care au emigrat din România, respectiv și-au stabilit reședința obișnuită în străinătate pentru o perioadă de cel puțin 12 luni.

Populaţia după domiciliu reprezintă numărul persoanelor cu domiciliul legal pe teritoriul României.

Factorul uman devine critic în condiții de pandemie

Cifrele referitoare la contribuţia factorilor la creşterea PIB potențial, oferite de Comisia Naţională de Strategie și Prognoză în Programul de Convergență 2019 – 2022 (cifre care lipsesc în Programul de Convergență 2020), aratau deja o evoluție în scădere a contribuției factorului uman, de natură să diminueze PIB potențial (cel care poate fi obținut fără a produce dezechilibre macroeconomice), încă înainte de declanșarea efectelor pandemiei, când se miza pe continuarea creșterii economice robuste.

Deja, pentru 2022 se întrevedea o influență negativă a celui mai important factor de producție („omul, cel mai prețios capital”, cum se spunea odinioară). Iar asta în contextul în care investițiile străine au scăzut masiv în primele 8 luni ale anului curent, la doar 1.396 milioane euro comparativ cu 4 364 milioane euro în aceeași perioadă din 2019 (-68% !).

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Ceea ce va subția masiv productivitatea totală a factorilor și influența capitalului investit în economie, pe care se baza în proporție covârșitoare creșterea economică antamată pentru convergența cu țările dezvoltate. Inclusiv la nivelul prestațiilor sociale care ar urma să fie susținute din bugetul public de pe urma taxării prespusului avans economic.

Așadar, (re)atragerea de forță de muncă începe să devină cel puțin la fel de importantă pentru creșterea PIB-ului potential și revenirea din criza provocată de pandemie ca și investițiile străine sau fondurile europene. Cu care, parcă ar fi mai simplu și mai logic să lucreze românii reveniți din străinătate la salarii ceva mai mici dar și la prețuri mai mici față de cele occidentale, decât să aducem din import forță de muncă mai puțin pretențioasă, dar mult mai greu de integrat social.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. INS cam bate campii.
    De ani de zile se cunoaste numarul romanilor aflati in strainatate .
    – Deoarece ORICARE roman care sta mai mult de 90 zile in o tara UE , cere cod fiscal oficial in tara respectiva .
    Asa si doar asa italienii declara peste 1.100.000 romani in Italia (inclus cu dubla cetatenie , pasaport CRDS) si spaniolii peste 900.000. Daca se citesc datele tuturor statelor UE (publice , gratuite , destul sa cunosti limbi straine) , oficial sint peste 4.000.000 romani peste hotare . Cu forme legale . Au domiciliul acolo , codul fiscal , o munca (oricare)
    Doar ca in Romania stampilelor , a certificatelor de nastere cerute mereu/constant in original si copie , nu sint in stare sa faca o baza de date (una macar) la nivel de secol XXI.
    (vezi declaratile ministrului muncii cu epopea cartilor de munca „digitalizate” dar ilegibile)

    Organizarea institutilor statului romanesc este mizerabila . Ramasa la nivelul occidental de acum 60 de ani . Cind nu existau computere, scanere , big data .

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Un răspuns

  1. INS cam bate campii.
    De ani de zile se cunoaste numarul romanilor aflati in strainatate .
    – Deoarece ORICARE roman care sta mai mult de 90 zile in o tara UE , cere cod fiscal oficial in tara respectiva .
    Asa si doar asa italienii declara peste 1.100.000 romani in Italia (inclus cu dubla cetatenie , pasaport CRDS) si spaniolii peste 900.000. Daca se citesc datele tuturor statelor UE (publice , gratuite , destul sa cunosti limbi straine) , oficial sint peste 4.000.000 romani peste hotare . Cu forme legale . Au domiciliul acolo , codul fiscal , o munca (oricare)
    Doar ca in Romania stampilelor , a certificatelor de nastere cerute mereu/constant in original si copie , nu sint in stare sa faca o baza de date (una macar) la nivel de secol XXI.
    (vezi declaratile ministrului muncii cu epopea cartilor de munca „digitalizate” dar ilegibile)

    Organizarea institutilor statului romanesc este mizerabila . Ramasa la nivelul occidental de acum 60 de ani . Cind nu existau computere, scanere , big data .

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Consumatorii români aveau, la nivelul anului 2021, o paritate a puterii de cumpărare de 55,5% din media europeană, procent identic cu cel din 2020, cel mai redus de...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: