România se află aproape exact la jumătate din media țărilor UE atât prin prisma PIB -ului/locuitor, nivelului de trai cât și a prețurilor practicate.
Datele Eurostat pentru anul 2012, aduse în termeni comparabili, ne poziționează pe penultimul loc în cadrul Uniunii, la circa trei sferturi din bunăstarea consemnată în Polonia și Ungaria.
Perioada de maximă intensitate a manifestării efectelor crizei economice mondiale la noi a adus o inversare de minimă amplitudine dar semnificativă. PIB/locuitor și consumul individual efectiv au urcat peste indicele nivelului prețurilor, tocmai fiind sprijinite de evoluția favorabilă a acestuia. De subliniat că avem de-a face cu o evoluție relativă la toate statele din UE28, deoarece raportarea s-a făcut la media acestora.
Pentru a ajunge la media europeană de nivel de trai ar trebui să creștem PIB-ul/locuitor mai repede decât creștem prețurile și să apreciem moderat dar constant leul în raport cu euro. Teoretic, nu neapărat și în termeni nominali. Practic și în curând, chiar în termeni nominali, pe măsură ce spațiul dat de diferența de inflație dintre România și Zona euro se va reduce.
Bunurile și serviciile – cele plătite și cele consumate
Consumul individual efectiv, precurtat AIC după abrevierea în limba engleză, reflectă mai bine bunăstarea unui cetăţean dintr-o anumită ţară decât Produsul Intern Brut pe cap de locuitor. Acesta din urmă pleacă de la bunurile şi serviciile achiziţionate şi plătite de o gospodărie.
AIC se calculează pe baza bunurilor şi serviciilor realmente consumate de indivizi, fără a ţine cont de faptul că acestea au fost contractate şi plătite de către gospodării, guvern sau organizaţii non-profit. De aceea, este de preferat pentru comparaţii internaţionale și reflectă mai fidel nivelul de trai.
Diferenţele apar din faptul că ponderea plăţilor făcute direct de gospodării pentru servicii importante, precum sănătatea şi învăţământul, diferă foarte mult de la o ţară la alta. Astfel, ordinea aparentă a nivelului de trai, rezultată din expresia PIB/locuitor, poate suferi modificări importante.
Din această perspectivă, apare ca foarte interesantă pentru noi diferențierea rezultatelor economice aproape identice între Polonia și Ungaria, din perspectiva nivelului de trai. La un PIB/locuitor identic, nivelul de trai al unui polonez apare ca fiind peste cel al unui ceh și egal cu al unui slovac.
Cehia are PIB-ul /locuitor cu 21% mai mare decât Polonia iar Slovacia cu 13%. Dar prețurile din Cehia sunt cu 28% peste cele din Polonia iar cele din Slovacia cu 23% mai mari. Altfel spus, nu contează doar cât PIB faci dar și în ce context al prețurilor, respectiv de curs de schimb față de euro.
În aceeași ordine de idei, se poate observa că o bună parte din diferența existentă ca nivel de trai în favoarea Germaniei comprativ cu Franța, dincolo de PIB-ul mai mare pe locuitor, provine din nivelul semnificativ mai mic al prețurilor, situate exact la media europeană.
România pare a se alinia la nivelul celor trei indicatori analizați la practica zonei euro ( EA17 pentru perioada analizată), la fel ca și Bulgaria, noi cu prețuri ceva mai mari și ei cu prețuri ceva mai mici. Interesant este, însă, că dispunerea acestora nu seamănă cu cea a cu colegelor de bloc estic ci aduce cu cea a Italiei.
Prin urmare, transmiterea rezultatelor economice, măsurate sintetic prin PIB/locuitor, la nivel individual se face în funcție de politica socială a unor beneficii oferite de stat, dar și de nivelul prețurilor. În afara zonei euro, acesta este dependent inevitabil de cursul de schimb al monedei naționale.
Element de care ar trebui să ținem cont inclusiv atunci când se pune problema indexărilor. Practic, ne aflăm în condițiile unei inflații de ansamblu măsurate în lei și plecată îndeobște de la scumpirea serviciilor (mâncarea mai degrabă se ieftinește iar mărfurile nealimentare stau pe loc, cu excepția celor accizate după un calendar de armonizare).
În fapt, aprecierea monedei naționale oferă posibilitatea achiziționării mai multor mărfuri din import cu aceeași sumă în lei (cu efecte maxime puternic localizate individual dar ignorate statistic la mărfuri de valoare mai însemnată, gen electrocasnice sau autoturisme – acestea din urmă inclusiv autotohtone, din motive de cutumă locală).
Mai clar, dacă leul se apreciază (desigur sustenabil, pe termen mediu, și nu conjunctural) în termeni reali față de euro, un român poate să obțină mai ușor aceste bunuri chiar fără a beneficia de indexarea salariului sau a pensiei. Ca să nu mai vorbim despre achiziționarea unei case, a cărei valoare este urmărită în mod tradițional în euro și nu în lei.
Prin urmare, în tentativa de a maximiza efectele creșterii economice, devine esențială alegerea tipului de distribuție a rezultatelor și stabilitatea lui în timp. Păstrarea echilibrului între diverși indicatori macroeconomici într-o zonă de optim presupune evitarea oricăror intervenții brutale în favoarea unor interese de grup dar în dăunătoare ansamblului economic și al perspectivelor de creștere ulterioară.
