Cele 3 legi fără de care digitalizarea României rămâne în improvizație

Entuziasmul digitalizării manifestat în debutul pandemiei pare că s-a domolit – se aude tot mai rar de ”oportunitatea digitalizării creată de coronavirus”, iar marile proiecte… Mai mult›
12.01.2021
McKinsey: „Noua normalitate” și tendințele economice care o vor defini, începând chiar cu 2021

Începând din chiar acest an, va fi accelerată dezvoltarea unor domenii precum biotehnologia, managementul riscului privind lanțurile de aprovizionare, sau forța de muncă. Reguli vechi… Mai mult›
12.01.2021
România, peste media UE la taxele de mediu colectate, dar cu încasări mai mici raportate la PIB. Observații

România s-a situat în anul 2019 pe locul 10 între statele UE în ceea ce privește ponderea taxelor de mediu încasate în totalul taxelor și… Mai mult›
12.01.2021
Venitul mediu lunar al unui român a crescut în T3 cu 10% față de T3 din 2019. Modificările aduse de pandemie în alocarea cheltuielilor

Datele publicate de INS pentru trimestrul III 2020 arată că veniturile medii ale românilor au ajuns la nivelul de 2.068 lei lunar pe persoană și… Mai mult›
11.01.2021
Piața de capital: Randamente pe T1 – 2017 mai mari decât pe tot anul 2016. Indicele Bursei a depășit indicii europeni
de Adrian N Ionescu 4.4.2017
Mai multe fonduri de investiții mutuale cu expunere pe acțiuni au reușit randamente pe primul trimestru mai mari decât pe întreg anul trecut, potrivit datelor kmarket.ro.
Se confirmă astfel o răsturnare de tendinţă în atractivitatea fondurilor cu expunere pe acţiuni, care a fost, până nu demult, afectată de retragere, din cauza evitării lor de către investitori, după pierderile suferite în criza din 2008 – 2009.
Rezultatul favorabil este explicabil de performanța indicelui BET, de referință pentru Bursa de Valori București (BVB), care a înregistrat cea mai mare creștere dintre indicii piețelor din Uniunea Europeană, de 13,89%, potrivit datelor BVB.
Indicele principal al BVB a depăşit în primul trimestru din 2017 indicele burselor din Frankfurt (DAX, +7,25), din News York (DJIA, +5,5%), Varşovia (WIG20, + 11,71%), Praga (+ 6,46%), Sofia (+ 8,11%), Budapesta (BUX, + 1,15%).
Lideri
Fondul de investiții în acțiuni BT Index ROTX a înregistrat un randament de 10,7% în 2017, potrivit datelor kmarket.ro din 31 martie, mai mult decât dublu față de cel din întreg anul 2016. Randamentul pe ultimele 365 de zile a fost de aproape 25%. Are active de peste 46,5 milioane de lei în contul a 726 de investitori.
Fondul investeşte într-un portofoliu care este replica structurii indicelui ROTX, construit de Bursa din Viena cu cele mai importante acţiuni de la BVB. Este administrat de filiala de management de investiţii a Bănci Transilvania, BT Asset Management.
Cu un randament de 9,36% pe primele trei luni din 2017, și fondul de acțiuni OTP Avantis RO și-a depășit în primele trei luni ale anului performanța din 2016, de 7,59%. În ultimul an calendaristic, fondul are un randament de peste 22% și pe ultimii trei ani de peste 36%. Are active nete de peste 24,5 milioane de lei și este administrat de OTP Asset Management România.
Și-au multiplicat performanţele din 2016 în primele trei luni din acest an şi fondurile diversificate, care fac plasamente, în diferite proporţii, atât în acţiuni, cât şi în obligaţiuni şi depozite bancare cu dobândă negociată:
- Fondul Transilvania, administrat de Globionvest Cluj, cu 8,19% pe primele trei luni, faţă de 2,9% în 2016
- Fondul BRD Diverso Europa cu 5,45% faţă de 2,71%.
- La rândul său, Fondul Erste Equity România, administrat de liderul pieţei, Erste Asset Management România, şi-a depăşit performanţa din întreg anul trecut (7,29%), cu un randament brut de 9,8% pe primele trei luni.
Alte fonduri s-au apropiat de performanța de anul trecut, pe care o vor depăși, în condiții normale de piață.
Bursa
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat cel mai bun prim trimestru din ultimii șase ani, în perioada ianuarie – martie 2017, cu o valoare totală tranzacţionată de 2,4 miliarde lei, potrivit raportului lunar al bursei.
Valoarea medie zilnică a tranzacţiilor de peste 9,5 milioane de euro în 2017 de pragul critic de 10 milioane de euro, depăşit în doar patru ani din existenţa modernă a bursei (2006, 2007, 2013, 2014).
În primul trimestru s-a înregistrat „cel mai pozitiv sentiment din ultimii 5 ani în funcţie de numărul de şedinţe închise pe plus de indicele principal al pieţei. Indicele BET a închis pe plus 36 de şedinţe în primele trei luni, potrivit datelor BVB.
„Faptul că am avut cele mai mari creşteri de la nivelul Uniunii Europene şi că am avut o rată de creştere chiar şi peste cea mai mare piaţă din regiune, Polonia, reprezintă un semnal puternic pe care investitorii îl au în legătură cu evoluţia pieţei de capital româneşti”, crede Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB.
La rândul său, Lucian Anghel, preşedintele BVB, este convins că susţine că România contează din ce în ce mai mult în regiune, în condiţiile în care piaţa locală este tot mai aproape să fie promovată la statutul de piaţă emergentă.
„Aşteptările investitorilor privind politica de dividende, evoluţia macroeconomică pozitivă cu mult peste creşterea economică din Uniunea Europeană, dar şi faptul că piaţa locală e tot mai aproape să fie promovată la statutul de piaţă emergentă de FTSE Russell şi că trei companii îndeplinesc deja criteriile MSCI ne arată că suntem pe drumul în care România contează din ce în ce mai mult în regiune”, spune Lucian Anghel.
Piețele de frontieră, categoria în care BVB încă mai este încadrată, au deseori performanțe superioare piețelor mature și dezvoltate.