Rompetrol Rafinare, care administrează Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, a raportat la finele celui de-al treilea trimestru o cifră de afaceri în creștere cu 48% față de aceeași perioadă a anului trecut, de 4,87 miliarde de dolari și un profit operațional (EBITDA) de circa 327 de milioane de dolari, ca urmare a cotațiilor de piață mai mari, comparativ cu perioadele similare ale anului trecut.
În trimestrul III, cifră de afaceri a fost de 1,9 miliarde de dolari, nivel aproape dublu față de cel raportat în perioada iulie-septembrie 2021.
În același timp profitul net la 30 septembrie 2022 a ajuns la 161 milioane de dolari, față de o pierdere de 58 milioane de dolari, înregistrată după primele trei trimestre din anul anterior.
„Rompetrol Rafinare continuă să reprezinte un factor de stabilitate în industrie, la nivel local și regional. Perioada ianuarie – septembrie 2022 a fost una complexă, cu provocări în aprovizionarea de materie primă, cu o revizie terminată cu succes și în graficul propus și cu un context complicat în zona Mării Negre”, a declarat Felix Crudu – Tesloveanu, Directorul General al Rompetrol Rafinare.
El a adăugat că Rompetrol Rafinare și-a aliniat producția și vânzările, „astfel încât să venim în sprijinul cererii crescute din țară și ne-am concentrat pe eficientizarea fluxurilor operaționale și maximizarea performanțelor, în condiții de siguranță și protecție a mediului înconjurător”.
O treime din producție a fost exportată
În perioada ianuarie – septembrie 2022, Rompetrol Rafinare, prin rafinăriile Petromidia Năvodari, Vega Ploiești și Divizia de Petrochimie, și-a orientat circa o treime din produsele obținute către piața externă.
Valoarea totală a exporturilor realizate depășește 1,27 de miliarde de dolari, însumând peste 1,28 de milioane de tone vândute.
Rompetrol Rafinare a rămas, și în 2022, un contribuabil important la bugetul de stat al României, cu un aport de aproape 440 de milioane de dolari în al treilea trimestru al anului și peste 1,13 miliarde de dolari în primele nouă luni din 2022.
În primele 9 luni ale anului, rafinăria Petromidia a procesat peste 3,8 milioane de tone de materii prime, obținând o producție de aproximativ un milion de tone de benzină și 1,97 milioane de tone de carburanți diesel și Jet A1.
Vânzările de carburanți au fost concentrate în proporție de peste 60% pe piața internă.
În ceea ce privește rafinăria Vega Ploiești, unicul furnizor intern de bitum pentru piața din România și singurul producător național de hexan, procesarea totală, în primele 9 luni ale anului, a fost de 267,7 mii de tone, în creștere cu aproximativ 20% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Cum au crescut prețurile carburanților
Cifra de afaceri pentru segmentul de distribuție a înregistrat 2,93 miliarde de dolari în primele 9 luni ale anului, în timp ce rezultatul net a fost unul pozitiv, de circa 1,7 milioane de dolari.
În primele trei trimestre, comparativ cu perioada similară din 2021, media cotațiilor Platts (FOB Med Italy), exprimate în dolari (moneda de referință), a înregistrat o creștere de 92% pentru motorină, respectiv o creștere de 60% pentru benzină.
Tot pe fondul deprecierii de aproximativ 13% a leului față de dolar (media 9 luni 2022 vs. media 9 luni 2021), cotația internațională a motorinei a crescut în moneda națională cu 117%, iar cotația internațională a benzinei a crescut în moneda națională cu 81% față de aceeași perioadă din 2021.
Cantitățile totale de carburanți comercializați de Rompetrol Downstream în perioada ianuarie – septembrie au fost de 1,7 milioane de tone, în scădere la vânzările en-gros, dar cu o creștere de 3% pe segmentul de retail.
La sfârșitul lunii septembrie 2022, segmentul de distribuție al Rompetrol Downstream cuprindea 1.235 de puncte de comercializare, incluzând rețeaua de stații proprii, stații partener și stații mobile (expres, baze interne de 9 și 20 metri cubi), în creștere cu 56 de unități față de numărul consemnat la finele lunii septembrie 2021.
***