Arabia Saudită este în discuții avansate cu Beijing-ul pentru a vinde o parte din petrolul său în yuani, potrivit unor surse citate de The Wall Street Journal, o mișcare care ar reduce dominația dolarului american pe piața mondială a petrolului.
Luni, prințul Mohammed Bin Salman al Arabiei Saudit l-a invitat pe președintele chinez Xi Jinping la Riyadh, în mai, potrivit Reuters.
China cumpără peste 25% din petrolul exportat de Arabia Saudită. Dacă tranzacțiile s-ar desfășura în yuani, aceste vânzări ar întări poziția monedei Chinei. Saudiții iau în considerare, de asemenea, includerea de contracte futures denominate în yuani, cunoscute sub numele de petroyuan, în portofoliul Aramco.
Chiar și valorificarea unei părți a exporturilor sale de țiței, de circa 6,2 milioane de barili pe zi, în orice altă valută decât dolar reprezintă un moment istoric pentru Arabia Saudită.
Majoritatea vânzărilor globale de petrol – în jur de 80% – au loc în dolari, iar saudiții au tranzacționat petrol exclusiv în dolari din 1974, în urma unei înțelegeri cu administrația Nixon care includea garanții de securitate pentru regat.
La acea dată, SUA era foarte dependentă de petrolul din Orientul Mijlociu, în special de cel din Arabia Saudită. În anii 1990, SUA importau două milioane de barili de țiței saudit pe zi. În prezent, SUA se numără printre marii producători de țeței din lume, ca urmare a creșterii semnificative a producției de șist și a investițiilor realizate în ultimii ani de companiile americane. Importurile din Arabia Saudită au scăzut la sub 0,5 milioane de barili pe zi la sfârșitului lui 2021.
Dar, odată cu creșterea producției de la companiile petroliere de șist americane și cu investițiile semnificative din partea companiilor în ultimul an, SUA este astăzi cel mai mare producător de țiței din lume. Exporturile sale din Arabia Saudită au scăzut la doar 500.000 de barili pe zi în decembrie 2021.
În același timp, China a devenit cel mai mare client de petrol al Arabiei Saudite, importând 1,76 milioane de barili pe zi. Al doilea cel mai mare furnizor de petrol al Chinei este Rusia, cu un volum de 1,6 milioane de barili pe zi, potrivit datelor Administrației Generale a Vămilor din China.