Peroanele tuturor celor 14 stații de pe Magistrala II de metrou (Berceni – Pipera) trebuie îngustate cu cel puţin 5 centimetri, deoarece noile trenuri comandate de administrația Metrorex sunt prea late pentru a putea circula, a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, Ion Rădoi, președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Metrou (USLM).
Aceste trenuri urmau să fie puse în circulaţie luna aceasta.
„Este vorba de noile trenuri de metrou, comandate de administrația Metrorex, și cu care ar fi trebuit să circulăm încă din această lună. Au fost comandate în total 16 trenuri, iar până acum au fost livrate șase. Problema este că noile garnituri sunt mai late decât cele pe care le utilizăm în prezent, iar din acest motiv peroanele tuturor celor 14 stații de pe Magistrala II va trebui modificate. Concret, din peroane se vor tăia câte 5 — 10 centimentri”, a explicat liderul USLM, Ion Rădoi, citat de AGERPRES.
„Nu pot estima la ce sumă se va ridica procedura de modificare a peroanelor din stații. Banii vor fi suportați cu siguranță de Metrorex”, a mai spus președintele USLM.
Investiția pentru achiziția celor 16 trenuri de metrou se ridică la 97 milioane de euro, fără TVA. Din cele 16 trenuri de metrou, patru sunt fabricate integral în Spania, de Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF), restul de 12 urmând a fi montate la uzina Atelierul CFR Grivița.
Noile trenuri CAF sunt compuse din câte șase vagoane unite prin burduf, au sistem de tracțiune și de frânare controlat cu microprocesor, caroseria realizată din oțel inoxidabil, sistem îmbunătățit de bare de sprijin pentru călători, uși culisante cu autoblocare și protecție la prinderea persoanelor între uși.
Trenurile CAF au o capacitate de 1.202 de pasageri, distribuită în cei 114 metri lungime, și patru motoare care pot dezvolta o viteză de 80 de kilometri/oră.
Pentru asigurarea compatibilității tehnice și de exploatare integrală, Metrorex a achiziționat, cu 4,94 milioane de euro, fără TVA, și 16 seturi de sisteme de protecție și conducere automată a trenului de la Bombardier Transportation — Divizia Rail Control Systems, care va asigura montajul și punerea în funcțiune a CAF-urilor.