Forța economiilor europene după PIB în euro – România, pe locul 13. Cum a afectat pandemia statele UE

Economia României figurează pe locul 13 în UE şi reprezintă 1,6% din economia Uniunii, conform datelor publicate de Eurostat pentru anul 2020 privitor la PIB… Mai mult›
07.04.2021
Revoluția fiscală propusă de SUA privind impozitul minim global pe profiturile corporațiilor găsește susținere la FMI

Propunerea SUA pentru introducerea la nivel global a unui impozit minim pe profitul companiilor a găsit susținere la Fondul Monetar Internațional (FMI). Măsura este menită… Mai mult›
07.04.2021
Cum a modificat criza bugetul familial: studiu de caz – T4 din 2020

Veniturile totale unei gospodării în T4 2020 au ajuns la 4.999 lei (+7,7% față de aceeași perioadă din anul precedent), potrivit datelor publicate de INS.… Mai mult›
06.04.2021
3 luni de la debutul campaniilor de vaccinare: Țintele ratate de UE pe Trimestrul I

La trei luni de la debutul campaniilor de vaccinare împotriva coronavirus, doar cinci, respectiv 4, state membre au îndeplinit obiectivele de etapă al Comisiei Europene:… Mai mult›
06.04.2021
Permisia lui Liviu Dragnea nu este “penală”. Procurorul general: Nu s-a încălcat legislația primară
de Vladimir Ionescu , 4.11.2019
Permisia obținută de Liviu Dragnea pentru a ieși din închisoare și a petrece o zi în familie nu poate face obiectul unui dosar penal, întrucât eventualele nereguli privind aprobarea acesteia nu încalcă legislația primară (lege sau ordonanță de urgență), ci un regulament.
În acest caz, dacă se constată nerespectarea regulamentului respectiv, cei vinovați pot fi sancționați doar disciplinar.
Fostul președinte al PSD Liviu Dragnea a beneficiat săptămâna trecută de o permisie de o zi, deși situația acestuia nu permitea acest lucru.
Potrivit articolului 213 alineatul 2, litera b din Regulamentul de aplicare a legii privind executarea pedepselor:
Permisiunea de ieșire din penitenciar nu se acordă în cazurile în care deținuții se află în una dintre următoarele situații:
- a) nu prezintă suficientă încredere că nu mai comit alte infracțiuni;
- b) sunt cercetați sau urmăriți penal în alte cauze;
- c) au pe rolul organelor judiciare cauze al căror obiect poate influența conduita și comportamentul acestora pe perioada permisiunii de ieșire din penitenciar;
- d) sunt clasificați în categoria celor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului.
Liviu Dragnea execută pedeapsa de trei ani și șase luni primită în Dosarul angajărilor fictive de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman.
El mai este însă urmărit penal în dosarul mare Tel Drum, în care este acuzat de constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, fapte ce ar fi comise în perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.
Această calitate de urmărit penal îl împiedica, potrivit punctul b din art. 213, să beneficieze de permisie.
Procurorul general: Nu este încălcată legislația primară
Procurorul general interimar, Bogdan Licu, a explicat luni că nu s-a declanșat nicio anchetă penală în acest caz:
Din câte am văzut în spațiul public, s-a încălcat un regulament. (…) S-a încălcat un regulament, nu legislație primară.
Motivul – acuzația ce le-ar putea fi adusă oficialilor de la Penitenciarul Rahova care au încălcat regulamentul este cea de abuz în serviciu, iar CCR a deciz în 2017 că acesta este infracțiune numai atunci când este încălcată legislația primară (lege, OUG).
Ana Birchall a cerut explicații Administrației Penitenciarelor
Ministrul Justiției, Ana Birchall, a declarat luni dimineață că așteaptă informarea cerută de la Administrația Națională a Penitenciarelor privind acordarea permisiei, deoarece există semne de întrebare.
Administrația Națională a Penitenciarelor, aflată în subordinea MJ, a dispus verificări la Penitenciarul Rahova, acolo unde este încarcerat Liviu Dragnea.
Ana Birchall ar putea părăsi postul luni, dacă parlamentarii vor vota Guvernul Ludovic Orban.