20 aprilie, 2022

În pofida tendinței europene negative, înmatriculările auto din România au crescut cu 39,6% până la 28.978 de mașini de pasageri noi, în primele trei luni ale anului 2022, față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit raportului Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), publicat miercuri.

Și în martie creșterea înmatriculărilor din România au crescut cu 40,2% față de martie 2021, până la 7.861 mașini de pasageri noi.

Dimpotrivă, înmatriculările de mașini noi de pasageri din Uniunea Europeană au scăzut cu 12,3%, până la aproape 2,246 milioane de unități în primele trei luni ale anului, respectiv cu 20,5% până la 1,062 milioane de unități în martie, față de perioadele similare din 2021.


Toate cele 4 mari piețe ale UE au înregistrat scăderi: Italia (-24,4%), Franța (-17,3%), Spania (-11,6%), și Germania (-4,6%).  

Au mai înregistrat creșteri Slovacia, Bulgaria, Portugalia, Cipru, Letonia și Irlanda.

Dacia a ameliorat scăderea Renault în clasamentul constrructorilor

În matriculările de Dacia au crescut cu 16,9%, până la 103.519 mașini de pasageri în  primele trei luni ale anului 2022 față de aceeași perioadă a anului trecut, în UE plus Marea Britanie și spațiul EFTA. Astfel a fost ameliorată scăderea la nivelul întregului Grup Renault, până la -6,7% (242,549 înmatriculări).

Este  de remarcat faptul că și înmatriculările de Lada au crescut sdemnificativ, cu 49,5%, dar au fost numai 468 de înmatriculări.


Grupul Stellantis (Peugeot, Opel, Citroen, Fiat, Jeep, Chrysler) a înregistrat o scădere  de -21,7%, până la 523.977 înmatriculări, fiind totuși în urma Nissan și Volvo (-26% și -25%).

Urmează Grupul Volkswagen (inclusiv Audi, Skoda, Seat și Porsche) cu -15,4% (665.383 înmatriculări) și Ford tot cu -15,4% dar până la 132.538 înmatriculări, apoi de BMW și Mercedes Benz cu câte -11,4%.

Au înregistrat mari creșteri procentuale Honda (+33,5%) și Hyundai (+21,3%).

Martie a resimțit efectele războiului

Înmatriculările de mașini noi în Europa au scăzut pentru a noua lună consecutiv în martie, din cauza problemelor lanțurilor de aprovizionare cu piese cauzate de războiul din Ucraina.

Înregistrările au scăzut de la an la an cu 19%, până la 1,13 milioane pe piețele din Uniunea Europeană, Marea Britanie și EFTA

Hyundai Group a contrazis tendința, cu o creștere de 9,8% a vânzărilor, ajutând producătorul coreean să devină al treilea grup cel mai bine vândut din Europa, după Volkswagen Group și Stellantis.

Vânzările la VW Group, cel mai vândut producător auto din Europa, au scăzut cu 25%, în timp ce Stellantis, pe locul 2, a scăzut cu 30 la sută.

Grupul Renault, pe locul 4, a înregistrat o scădere a vânzărilor cu 13%.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: