Patru instituţii de control financiar şi 30.000 de funcţionari adună cel mai nesigur buget din Europa

Criză economică, lipsă de bani la bugetul de stat, cel mai mare nivel de impozitare din Uniunea Europeană (113 impozite şi taxe), dar cea mai mică rată de colectare efectivă (doar 32% din PIB). Şi nu mai puţin de patru instituţii de control economico-fiscal, iar o a cincea luată în discuţie să se înfiinţeze. Acesta este cercul ineficienţei în care se învârt, de ani de zile, atât statul şi bugetul său, cât şi cetăţeanul şi afacerea sa. România, o ţară a extremelor fiscale: prima la impozite, ultima la colectarea lor.

Nu mai puţin de patru instituţii de control fiscal şi economic există în România – toate cu atribuţii în combaterea evaziunii fiscale şi identificarea banilor care evită bugetul de stat. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), Garda Financiară, Poliţia Economică şi Curtea de Conturi a României. În toate aceste instituţii lucrează, în total, 30.000 de persoane care se ocupă strict de tot ceea ce înseamnă controlul fiscal şi procesarea acestuia. La finalul anului 2009, la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) erau angajate, la nivelul întregii ţări, 25.000 de persoane, la Garda Financiară 1.400, la Poliţia Economică 1.800, iar la Curtea de Conturi 1.550.

Cu excepţia Curţii de Conturi, care poate controla societăţile comerciale private doar în anumite condiţiile – în care acestea au raporturi comerciale cu Statul sau cu societăţile la care Statul are participaţii, celelalte trei organisme au atribuţii de control similare:

• Control fiscal, preventiv sau operativ;
• Constatarea evaziunii fiscale;
• Stabilirea de panalităţi, amenzi sau instituirea de sechestru asigurator;
• Înaintarea unei sesizări penale către Parchet sau DNA.

Multe impozite şi instituţii de control, bani puţini la buget

S-ar spune că un aparat format din patru instituţii de prevenire şi control poate să asigure fără probleme colectarea impozitelor şi taxelor datorate de contribuabili la buget. Lucrurile însă par să stea invers.

Potrivit unui raport al Băncii Mondiale, făcut public la începutul acestei luni, România ocupă primul loc în Europa (şi al doilea în lume) la numărul de taxe pe care o companie trebuie să le plătească statului în decurs de un an. Nu mai puţin de 113 – la polul opus situându-se Suedia, ţara cu cel mai simplu sistem de impozitare din Europa, cu numai două taxe anual.

Mulţimea taxelor nu garantează, însă, şi un buget pe măsură. Acelaşi raport ne situează pe ultimul loc din Uniunea Europeană, la rata de colectare a taxelor şi impozitelor pe care firmele şi persoanele fizice le datorează statului. Cu o rată de doar 32% din PIB – potrivit lui Sorin Blejnar, şefului ANAF – faţă de 42% cât e media europeană, sau 55% cât reuşeşte să colecteze Suedia.

Cele două clasamente arată patru instituţii de control prinse între mulţimea de taxe, pe de o parte, şi bugetul de stat, pe de alta. Extremele artată două lucruri: un stat intruziv (prin mulţimea taxelor) şi o economie subterană puternică (prin procentul mare de bani care rămân necolectaţi). Experţii economici şi oamenii de afaceri mai adaugă şi alte componente care ţin de instituţiile de control fiscal: corupţia şi controlul dirijat politic.

La baza economiei se simte nu doar presiunea taxelor, ci şi a instituţiilor de control

Patronii de mici afaceri resimt cel mai puternic presiunea controalelor fiscale şi economice. Nu atât controalele în sine, cât faptul că ele vin deseori în cascadă, blocându-le activitatea şi căutând cu orice preţ să găsească ceva de amendat. Puţini dintre ei însă acceptă să vorbească de experienţele lor fiscale, de frica represaliilor. Cei care o fac, în spatele anonimatului, vorbesc despre şpăgi pentru a primi amenzi mai mici, sau amânări la plata amenzilor, pentru că, spun ei, legislaţia este făcută în aşa fel încât se poate găsi oricând o sancţiune numai bună pentru a fi aplicată.

De cîte instituţii de control avem nevoie

Săptămâna trecută, ziarul Gândul a publicat o informaţie potrivit căreia, în Ministerul de Finanţe se pune problema înfiinţării unei a cincea structuri de control: Poliţia Fiscală. Aceasta ar urma să controleze bogăţia afişată a celor care nu au în spate surse certe şi transparente de venituri. Directorul ANAF spune că e vorba doar de o discuţie de principiu, şi că nu există nicio decizie în acest sens.