vineri

26 aprilie, 2024

19 iunie, 2023

Curtea Constituțională a declarat neconstituțional Partidul Șor, în premieră pentru R. Moldova de la obținerea independenței, anunță Radio Europa Liberă Moldova. Decizia din 19 iunie deschide calea pentru lichidarea formațiunii acuzate de guvern de încălcarea statului de drept și acțiuni contra suveranității R. Moldova. 

Președintele Curții Constituționale, Nicolae Roșca, a anunțat că, odată cu pronunțarea hotărârii, Partidul Șor se consideră dizolvat.

„Nici un act al partidului emis până la pronunțarea hotărârii Curții nu are nicio valoare juridică. Ministerul Justiției va desemna o comisie de lichidarea a Partidului Șor, care va întreprinde toate măsurile necesare pentru lichidarea și radierea acestui partid din registrul de stat al persoanelor juridice”, a spus Roșca.


El a mai precizat că reprezentanți din Parlament ai Partidului Șor vor continua să-și exercite mandatele, dar în calitate de deputați independenți, fără dreptul de a se afilia la alte fracțiuni, la fel și aleșii locali din partea formațiunii.

Marina Tauber acuză un precedent periculos

Partidul Șor a calificat decizia Curții Constituționale drept „rușinoasă și fără precedent”. „Suntem prima țară din Europa în care este dizolvat un partid politic de opoziție. Nu putem să ne comparăm cu actele extremiste din Turcia și Bulgaria, care ni s-au dat drept exemplu aici”, a comentat Marina Tauber, după pronunțarea deciziei.

Ea a spus că hotărârea creează un „precedent periculos”. „Sunt sigură că vor fi închise alte partide începând cu ziua de azi. Dacă judecătorii ne-au luat ștampila, nu înseamnă că ne încetăm activitatea. Echipa noastră rămâne. Avem mai multe formule cum să ne continuăm lupta”, a mai spus Tauber, refuzând să dezvăluie detalii despre „formulele” respective.

Partidul condus de Ilan Șor a fost sancționat de Statele Unite și Marea Britanie pe motiv că ar fi distorsionat procesul electoral moldovean și ar fi încercat destabilizarea R. Moldova în interesul Kremlinului. Liderii săi spun că procesul de la Curtea Constituțională nu este un act de justiție, ci unul politic.


Cererea de a declara Partidul Șor drept neconstituțional a fost trimisă de guvern Curții Constituționale în noiembrie 2022.

Puterea pro-occidentală de la Chișinău a spus că această formațiune ar urmări să destabilizeze R. Moldova prin proteste de stradă cu participanți plătiți, pentru a ajuta și Rusia în agresiunea sa militară contra Ucrainei.

Ce urmează

Decizia Curții Constituționale este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac și intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial.

Ministerul Justiției poate cere Agenției servicii Publice să radieze Partidul Șor din registrul formațiunilor politice și poate dispune să-i fie confiscate bunurile.

Avocații Guvernului au sugerat în timpul dezbaterilor de la Curte că bunurile confiscate pot fi folosite în scopuri caritabile.

***

Articole recomandate:

Etichete: ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: