luni

15 aprilie, 2024

25 iunie, 2022

Statele Unite, Australia, Japonia, Noua Zeelandă și Regatul Unit au lansat un nou grup informal menit să stimuleze relațiile economice și diplomatice cu națiunile insulare din Pacific, a anunțat vineri Casa Albă, potrivit Reuters.

Administrația Biden a promis că va angaja mai multe resurse în Indo-Pacific, ca răspuns la demersurile Chinei de a stimula legăturile economice, militare și polițienești cu națiunile insulare din Pacific, înfometate de investiții străine.

Grupul, numit Partners in the Blue Pacific (PBP) – Partenerii Pacificului Albastru, va încerca să sprijine regionalismul Pacificului și să consolideze legăturile economice dintre insulele Pacificului și restul lumii.


„Suntem uniți în decizia noastră comună de a sprijini o regiune care aduce beneficii popoarelor din Pacific. Suntem, de asemenea, uniți în modul în care implementăm această viziune – conform principiilor regionalismului Pacificului, suveranității, transparenței, răspunderii și, mai ales, condusă și ghidată de Insulele Pacificului”, a spus Casa Albă.

Coordonatorul Casei Albe pentru Indo-Pacific, Kurt Campbell, a declarat joi că se așteaptă ca mai mulți oficiali americani de rang înalt să viziteze țările insulare din Pacific. Washingtonul își intensifică demersurile de a contracara influenţa Chinei în regiunea importantă din punct de vedere strategic.

Campbell a spus că Statele Unite au nevoie de mai multe facilități diplomatice în regiune și de mai multe contacte cu țările insulare din Pacific, care uneori „au parte de o atenție mai mică”.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: