vineri

26 aprilie, 2024

10 ianuarie, 2017

ankara
Turcia- reforma constituțională întâmpinată cu proteste de stradă

Parlamentul turc continuă dezbaterilor legate de reforma constituțională care ar urma să extindă puterile președintelui Recep Tayyip Erdogan, marți începând dezbaterea pe articole a pachetului de modificări legislatice.

Potrivit cotidianului turc Hurriyet, partidul de guvernământ, AKP, intenționează finalizarea acestui proiect până pe data de 24 ianuarie.

Dezbaterile de marți au fost derulate pe fondul unor proteste de stradă, poliția intervenind în forță împotriva celor strânși în fața Parlamentului pentru a protesta față de adoptarea acestui proiect de lege.


După adoptarea proiectului, acesta ar urma să fie supus unui referendum popular, planificat deja pentru aprilie 2017.

Puterea de la Ankara vizează organizarea de alegeri prezidențiale și parlamentare în 2019, în urma cărora președintele ales ar urma să poată deține cel mult două mandate de 5 ani fiecare.

Erdogan este primul șef de stat turc ales prin vot universal în 2014 și a susținut mereu inițiativa reformării constituției pentru instaurarea unui sistem prezidențial, citând exemplul Franței și al Statelor Unite.

În consecință, reforma constituțională desființează poziția de premier, statul urmând să fie condus după modelul american de un tandem președinte-vicepreședinte. Președintele capătă puterea de a numi sau de a destitui membri ai Cabinetului, poate fi șef de partid și ar putea sta în fruntea statului până în 2029.


Președintele Erdogan și suporterii săi afirmă că Turcia are nevoie de conducerea puternică a unei președinții executive pentru a împiedica revenirea la sistemul de conducere bazat pe coaliții guvernamentale fragile în vreme ce opozanții acestei idei vorbesc de subminarea democrației și instaurarea autoritarismului în Turcia.

Votul inițial privind începrea discuțiilor pe tema reformei constituționale a înregistrat 338 de susținători, semn că o serie de deputați ai partidului de guvernare, AKP, sau ai opoziției naționaliste care sprijină această reformă, MHP, nu au susținut proiectul prezidențial.

În Parlamentul de la Ankara, format din 550 de reprezentanți, reforma constituțională are nevoie de 330 de suporteri. AKP are 316 deputați și MHP 39.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: