vineri

26 aprilie, 2024

9 iunie, 2020

Scurt timp după ce președintele Iohannis a cerut Parlamentului să aprobe prelungirea stării de alertă după data de 15 iunie, PSD și UDMR au anunțat că nu vor face asta. USR este deocamdată indecis, Dan Barna anunțând că votul ”depinde foarte mult de datele pe care Guvernul le va prezenta în susţinerea unei eventuale solicitări”.

”Stimați parlamentari, fiți responsabili! Gândiți-vă că virusul nu dispare printr-un vot în Parlament. Dar dacă sprijiniți Guvernul, atunci putem să controlăm eficient – și am dovedit-o, putem să controlăm eficient această răspândire a epidemiei”, a fost apelul lansat marți de președintele Iohannis, la finalul unui discurs în care a prezentat posibile noi relaxări după data de 15 iunie.

Ulterior, PSD a anunțat prin vocea purtătorului său de cuvânt că nu va vota prelungirea stării de alertă anunțată de președintele Klaus Iohannis. Lucian Romașcanu spune că „nu avem din partea președintelui sau a specialiștilor niciun fel de dovadă epidemiologică necesară prelungirii stării de alertă”.


Nici liderul UDMR, Kelemen Hunor, nu consideră că există argumente suficiente și informații convingătoare pentru prelungirea stării de alertă cu o lună. „Doar așa, pentru ochi frumoși și inițiative necunoscute, nu ai cum să dai un vot pentru Guvern”, a afirmat Kelemen.

El a declarat marți că Guvernul lasă impresia că dorește prelungirea stării de alertă doar pentru a guverna singur, pentru a lua decizii fără niciun control al Parlamentului, și nu pentru a ține cont de necesitățile reale din societate.

Liderul USR, Dan Barna, a explicat: ”Starea de alertă ar putea fi prelungită acolo unde se justifică, dar la nivel naţional, în momentul de faţă, pe datele curente, nu par să existe temeiuri. (…) În proiectul de lege care urmează să fie adoptat cu privire la această prelungire ar trebui să existe posibilitatea ca la nivelul unor localităţi, nu doar la nivelul regiunilor ţării, în locuri punctuale, să fie menţinută această situaţie, dacă este cazul”.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: