vineri

19 aprilie, 2024

10 iunie, 2015

_mg_4214Parlamentul European a decis miercuri că UE trebuie să își revizuiască drastic relațiile cu Rusia.
Aceste relații, afirmă parlamentarii europeni, sunt profund afectate de încălcarea deliberată a principiilor democratice, a valorilor fundamentale și a dreptului internațional de către Rusia, care a recurs la violență pentru a destabiliza statele vecine ei.

Tot miercuri, a fost adoptată și o rezoluție cu privire la situația militară strategică din bazinul Mării Negre în urma anexării ilegale a Crimeii de către Rusia.

Acest ultim document impune Moscovei o serie de condiții pentru normalizarea relațiilor, care e greu de crezut că vor fi acceptate de către actuala conducere de la Kremlin.

NATO trebuie să sprijine Ucraina și Georgia la Marea Neagră


Situația strategică din Marea Neagră a făcut obiectul unui raport al europarlamentarului român Ioan Mircea Pașcu, aprobat în Comisia de politică externă cu 42 voturi ”pentru”, 13 ”împotrivă” și o abținere.

Potrivit documentului, ”orice reluare a cooperării trebuie să se bazeze, în primul rând pe o schimbare a politicii Rusiei în raport cu Ucraina”.

Această schimbare ar fi percepută în momentul în care s-ar consfinți ”revenirea Crimeii la Ucraina și restabilind controlul autorităților ucrainene asupra teritoriului lor în interiorul frontierelor recunoscute internațional.”

Rezoluția atrage atenția Alianței Nord-Atlantice că ”deși nu le poate apăra direct, NATO are obligația morală de a sprijini capacitatea Georgiei și Ucrainei de a se apăra singure”.


Suplimentar, parlamentarii europeni consideră că, în cazul în care Rusia continuă să destabilizeze estul Ucrainei, regimul de sancțiuni aplicate Federației Ruse ar trebui continuat și consolidat și ar trebui analizată posibilitatea de a furniza Ucrainei mijloacele militare defensive, precum și posibilitatea de a sprijini Ucraina să își întărească capacitățile de apărare.

Statele cu ieșire la Marea Neagră pot avea o contribuție importantă prin unirea eforturilor și invită, prin urmare, Ucraina, Republica Moldova și Georgia să analizeze posibilitatea unei cooperări mai susținute, inclusiv în domeniul militar, de exemplu prin crearea unui batalion multinațional; invită statele membre NATO să ia în considerare sprijinirea unor astfel de inițiative.

(Descărcați AICI raportul privind situația militară strategică din bazinul Mării Negre)

Perspectivele relației cu Rusia

Potrivit unei alte rezoluții votate miercuri în PE, statele membre ale UE sunt solicitate să transforme în ”prioritate zero” menținerea unei poziții unitare față de anexarea ilegală a Crimeei și implicarea Rusiei în conflictele din Ucraina.

Rezoluția cere statelor membre să se abțină de la a încheia acorduri bilaterale cu Rusia. Pentru a asigura solidaritatea statelor UE, rezoluția cere urgentarea adoptării regulilor Uniunii Energetice Europene.

Parlamentul European a mai solicitat Comisia Europeană să furnizeze ”fonduri adecvate”, care să finanțeze ”proiecte concrete de blocare a propagandei ruse care acționează atât în interiorul granițelor UE dar și în afara acestora”.

(Citiți și: ”Noul război rece și falia Occident-Rusia”)

O altă solicitare adresată Comisiei se referă la programarea ”unei asistențe financiare ambițioase” de care să beneficieze societatea civilă din Rusia.

Rezoluția exprimă îngrijorarea față de deteriorarea drepturilor omului și a domniei legii în Rusia și cere implicarea UE în susținerea activiștilor ruși din domeniul apărării drepturilor omului.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: