vineri

29 martie, 2024

8 aprilie, 2022

O rezoluţie care cere un embargo total şi imediat pentru importurile de petrol și gaze naturale ruseşti, ca şi extinderea substanţială a listei de sancţiuni care vizează responsabili din Rusia şi Belarus, a fost adoptată de Parlamentului European (PE), joi, cu o majoritate largă de eurodeputaţi.

Amendamentul care inițial cerea ca embargoul asupra importurilor de petrol, cărbune, combustibil nuclear şi gaze, să fie instituit „cât de curând posibil” a fost corectat cu formularea „un embargo total şi imediat” și a trecut cu 413 voturi pentru, 93 împotrivă şi 46 de abţineri, potrivit Agerpres.

Rezoluţia pe ansamblu privind concluziile Consiliului European din 24-25 martie 2022, inclusiv privind ultimele evoluţii ale războiului împotriva Ucrainei şi sancţiunile UE împotriva Rusiei şi implementarea lor, elaborată de grupurile politice, a trecut cu 513 voturi pentru, 22 împotrivă şi 19 abţineri, în aplauzele eurodeputaţilor, potrivit Agerpres.


Iniţial au existat semnale că rezoluţia, care are doar valoare de simbol, ar putea să nu treacă din cauza opoziţiei eurodeputaţilor statelor membre dependente de gazul rusesc, dar în final PE a reuşit să dea o imagine de unitate. 

O rezoluție cu valoare politică

Rezoluţia prevede, la alineatul 15, un „apel la un embargo total şi imediat asupra importurilor din Rusia de petrol, cărbune, combustibil nuclear şi gaz, renunţarea completă la gazoductele Nord Stream 1 şi Nord Stream 2 şi prezentarea unui plan pentru continuarea asigurării securităţii aprovizionării cu energie pe termen scurt”.

De asemenea, cere textul rezoluţiei, ar trebui „să se stabilească un plan cuprinzător de acţiune pentru UE privind viitoare sancţiuni şi să se comunice clar liniile roşii şi paşii, măsură cu măsură, pentru a retrage sancţiunile în cazul în care Rusia face paşi pentru restabilirea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei în cadrul frontierelor sale internaţionale şi îşi retrage complet trupele de pe teritoriul Ucrainei”.

La alineatul 19, rezoluţia grupurilor politice din PE „subliniază că toate bunurile aparţinându-le oficialilor ruşi sau oligarhilor asociaţi cu regimul Putin, cât şi ale reprezentanţilor şi interpuşilor acestora, precum şi ale celor din Belarus legaţi de regimul Lukaşenko ar trebui confiscate” şi vizele UE ale deţinătorilor lor revocate, în cadrul unei „interdicţii complete şi imediate a paşapoartelor de aur, vizelor şi permiselor de şedere”.

Mai multe sancțiuni


De asemenea, subliniază textul citat, „un segment mai larg de oficiali ruşi, guvernatori şi primari, precum şi membri ai elitei economice care se supun actualei politici a regimului Putin şi beneficiază în urma acestui lucru ar trebui vizat de sancţiuni”.

Rezoluţia mai prevede că implementarea deplină şi efectivă a sancţiunilor existente de către întreaga UE şi de către aliaţii internaţionali ai UE trebuie să fie o prioritate în prezent. Eurodeputaţii fac apel la liderii UE să excludă Rusia din G20 şi din alte organizaţii multilaterale, cum ar fi Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, Interpol, Organizaţia Mondială a Comerţului, UNESCO şi altele, „ceea ce ar constitui un semn important că comunitatea internaţională nu va reveni la relaţiile obişnuite cu statul agresor”.

Pentru a eficientiza sancţiunile, PE solicită excluderea băncilor ruseşti din sistemul SWIFT, interzicerea intrării în apele teritoriale ale UE şi a staţionării în porturile UE a tuturor navelor conectate la Rusia şi interzicerea transportului rutier de mărfuri dinspre şi către Rusia şi Belarus.

Eurodeputaţii fac referire în rezoluţie la atrocităţile şocante, „care constituie în mod incontestabil crime de război”, comise de trupele ruse în Ucraina şi, în special, în Bucea, care au distrus complet sau aproape complet Mariupol, Volnovaha şi alte oraşe şi sate. Aceştia subliniază că autorii crimelor de război trebuie traşi la răspundere şi solicită înfiinţarea unui tribunal special al ONU pentru crimele din Ucraina.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: