Camera Deputaților a adoptat miercuri legea de respingere a Ordonanței de Urgență care amâna dublarea alocațiilor până la data de 1 august 2020. Au fost 209 voturi pentru respingerea OUG, 3 voturi împotrivă și 98 de abțineri.
Proiectul merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis, efectul fiind că alocațiile pentru copii vor fi majorate mai devreme decât dorea guvernul. Pentru 2020, impactul bugetar va fi de aproximativ 3 miliarde lei.
Preşedintele Iohannis a promulgat, pe 14 ianuarie 2020, legea ce prevedea dublarea alocaţiei de stat pentru copii. În prima ședință după semnarea decretului de promulgare, Guvernul a emis o ordonanță prin care amâna creșterea alocațiilor.
”„Vom proroga termenul de intrare în vigoare până la primul moment când vom putea face rectificarea: după 1 iulie. (…) După primele 6 luni ale anului vom vedea cum evoluează economia. Vom crește alocațiilor cu cât ne permit resursele. Vom crește alocațiile, cum le vom crește, vom vedea”, spunea, pe 15 ianuarie, Ludovic Orban.
Rectificarea bugetară s-a produs mult mai rapid, în plină criză provocată de coronavirus, însă la acel moment chestiunea rearanjării resurselor bugetare a vizat în principal zona de Sănătate.
În prima apariție publică din ianuarie, președintele Iohannis anunța, cu referire la proiectul dublării alocațiilor inițiat de PSD: ”Nu am de gând să refuz promulgarea. Proiectul se află în acest moment la analiză și în așteptarea unor lămuriri suplimentare din partea guvernului. Guvernul trebuie să vină cu soluții pentru finanțarea acestei cheltuieli suplimentare. Există variante, dar trebuie să fim realiști: prima rectificare de buget se poate face abia la mijlocul anului…”
PSD afirmă că impactul bugetar al legii (pentru 2020) este de 3,2 miliarde de lei. ”Bani pe care îi puteți lua de la bunuri și servicii”, a fost sfatul adresat miercuri guvernului de Olguța Vasilescu.
În replică, PNL, prin Florin Roman, a afirmat înainte de vot: ”Dublarea alocațiilor și creșterea pensiilor înseamnă un efort bugetar de aproape 44 de miliarde de lei”.
Proiectul de dublare al alocațiilor a fost votat în decembrie 2019, impactul pentru întreg anul 2020 fiind calculat la 6 miliarde lei.
Ministrul Finanțelor Florin Cîțu a scris miercuri un mesaj pe Facebook în care acuză PSD de „terorism economic” și susține că partidul condus de Marcel Ciolacu „vânează” voturi prin prăbușirea economiei.
Ca efect al respingerii de către Parlament a OUG de amânare a creșterii alocațiilor, acestea ar urma să se majoreze astfel:
- 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
- 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani;
- 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.