sâmbătă

20 aprilie, 2024

8 mai, 2018

Senatorii au adoptat luni propunerea legislativă privind extinderea treptată, până în 2020, a învăţământului general obligatoriu de la 11 la 15 clase.

Noul sistem va cuprinde învăţământul preşcolar, învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi învăţământul liceal.

Modificarea Legii Învățământului în sensul dorit de Parlament poate produce efecte benefice în societate doar dacă va fi acompaniată de schimbări radicale ale sistemelor de predare, învățare și orientare școlară pe bază de aptitudini.


Proiectul de modificare a Legii învățământului a fost adoptat de Senat cu 76 de voturi „pentru”, o abţinere şi 27 de voturi „împotrivă”.

Proiectul, iniţiat de parlamentari UDMR şi PSD, a fost adoptat în Camera Deputaţilor sub forma obligativității învățământului de 15 clase, ”în sensul de a se stabili o nouă durată şi o nouă componenţă a învăţământului general obligatoriu, după cum urmează: învăţământul general obligatoriu este de 15 clase şi cuprinde ultimii doi ani ai învăţământului preşcolar, învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii doi ani ai învăţământului secundar superior. Învăţământul preşcolar şi învăţământul liceal devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020”.

Un amendament admis la Senat decalează unele termene: învăţământul liceal şi grupa mare din învăţământul preşcolar devin obligatorii până cel mai târziu în 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mică până în anul 2030.

De asemenea, frecventarea învăţământului obligatoriu poate înceta la forma cu frecvenţă la 18 ani.


Senatul este cameră decizională, propiectul urmând să meargă la promulgare.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: