Secția Militară a Parchetului General preia ancheta privind violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei, pentru a uni toate denunţurile într-un singur dosar, fiind avute în vedere şi plângerile depuse împotriva ministrului de Interne şi a prefectului Capitalei.
În acest context, CSM a precizat marți că susţine magistraţii implicaţi în anchetă, astfel încât aceasta să se deruleze imparţial şi a lansat un apel către toate instituţiile publice de a se manifesta echidistant, pentru a fi evitate presiunile interne sau externe.
În cursul zilei de marţi, procurorul general, Augustin Lazăr, a dispus prin ordonanţă preluarea de către Parchetul General – Secţia Parchetelor Militare, de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a dosarului privind incidentele violente de la mitingul din 10 august 2018.
În acest dosar, s-a dispus la data de 11 august începerea urmăririi penale în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, spune Parchetul General.
„Preluarea dosarului are ca temei cercetarea unitară a evenimentelor, avându-se în vedere şi formularea unor plângeri împotriva ministrului afacerilor interne, prefectului municipiului Bucureşti, conducerii Jandarmeriei Române şi Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, constituindu-se dosar penal la nivelul Secţiei Parchetelor Militare – PICCJ, dosar în care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi purtare abuzivă”, au precizat reprezentanţii Parchetului General, printr-un comunicat de presă citat de Mediafax.
Sursa citată mai precizează că dosarul preluat de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a fost constituit ca urmare a sesizării din oficiu a procurorului militar de serviciu al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, care a constatat din imaginile prezentate în spaţiul public că există suspiciunea posibilei comiteri a unor fapte de natură penală de către cadrele militare.
„În acest dosar au fost înregistrate până în prezent un număr de 126 de plângeri penale şi au fost audiate 74 de persoane. Menţionăm că în perioada 15 – 17 august 2018 în dosarul penal constituit la nivelul Secţiei Parchetelor Militare – PICCJ, se vor efectua acte de urmărire penală, inclusiv primirea de plângeri sau denunţuri. Activitatea se va desfăşura la sediul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, strada George Georgescu nr. 3 , sector 4, Bucureşti”, mai spune Parchetul General.
Apelul CSM
„Urmare a evenimentelor publice derulate în ultima perioadă de timp, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, în baza rolului constituţional al acestei autorităţi, asigură întreaga societate de preocuparea constantă pentru garantarea independenţei justiţiei. Din această perspectivă şi în conformitate cu atribuţiile instituţionale legale, ne manifestăm interesul şi îi susţinem pe magistraţii implicaţi în derularea procedurilor judiciare, astfel încât activitatea desfăşurată să se realizeze în strictă concordanţă cu legea, iar independenţa şi imparţialitatea justiţiei să nu fie afectate, nici la nivel subiectiv şi nici obiectiv”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Reprezentanţii CSM mai spun că magistraţii – judecători şi procurori – îşi cunosc rolul şi atribuţiile legale, precum şi modalitatea în care trebuie derulate procedurile judiciare
„Facem un apel public către toate instituţiile şi autorităţile publice de a se manifesta echidistant până la finalizarea procedurilor judiciare, pentru ca astfel de atitudini să nu poată constitui elemente de presiune externă ori internă în activitatea judiciară”, mai arată Consiliul.