29 decembrie, 2020

Execuțiile bugetare din 2020 arată ca în vremuri de criză. Scăderi ale veniturilor din impozitul pe profit, din încasările de TVA, din accizele pentru produse energetice. Pe creștere, doar veniturile din accizele de la tutun și cheltuielile cauzate de pandemie.

Ținta preferată a Organizației Mondiale a Sănătății și a unor ONG-uri finanțate din fonduri externe, indicat ca “dușman” în programul noului Guvern, tutunul a continuat să vireze la buget, încă de la începutul anului, sume în creștere.

În timp ce în Parlament se dezbătea cel mai radical proiect anti-tutun scris de ONG-uri, așa cum admitea unul dintre inițiatori, hulitul sector devenea, în pandemie, cel mai solid plătitor de taxe al țării: în aprilie 2020, veniturile provenite din accizele pe tutun creșteau cu 25,2% (media primului trimestru fiind 15,3%). Doar pentru produsele puse pe piață în luna martie industria de profil virase la stat circa 1,5 miliarde lei.


Proiectul anti-tutun a fost respins la finele lunii iunie a anului în curs. Un studiu realizat de ASE și Inițiativa pentru Competitivitate (INACO) estima că adoptarea acestuia ar fi avut drept consecință directă scăderea cu 40% a taxelor plătite la buget de sector.

După 11 luni, conform datelor MFP citate de Gandul, accizele încasate de stat din vânzarea de țigarete însumează, peste 12,3 miliarde de lei, la care se adaugă accizele pentru produse din tutun încălzit- 95,5 milioane de lei, tutun de fumat fin tăiat, destinat rulării de țigarete – peste 42,6 milioane de lei, vânzarea de țigări și țigări de foi – 24 de milioane de lei. Alte sume vin din accizele încasate în vamă, iar din importul de țigarete au mai venit peste 516 milioane de lei.

Suma de circa 13 miliarde lei este cea mai mare comparativ cu alte produse accizabile, precum motorina (aproape 10,2 miliarde de lei), bezina fără plumb (2,8 miliarde de lei) sau berea (aproximativ 635 de milioane de lei). Astfel, veniturile la bugetul de stat încasate din accizele și TVA la produsele din tutun cresc la circa 12,3% din totalul veniturilor fiscale, față de circa 10,7% în 2019.

Contribuția se datorează celor câteva companii care activează pe aceasta piață: BAT, peste 50%, JTI, circa 30%, PMI  aproape 15%, Imperial, aproximativ 2% și alți câțiva jucători mici.


Tot ultima execuție bugetară arată că deficitul a crescut în noiembrie cu 10 miliarde de lei și a ajuns astfel, pentru primele 11 luni ale anului, la 84,05 miliarde lei (8,0% din PIB), comparativ cu 37,05 miliarde lei (3,5% din PIB) în primele 11 luni ale anului trecut.

Sume în valoare de 43,66 miliarde lei (4,16% din PIB) au fost alocate mediului economic prin facilitățile fiscale, investiții și cheltuieli excepționale alocate pentru combaterea efectelor epidemiei, potrivit Ministerului Finanțelor.

2021 nu se anunță a fi anul certitudinilor, nici în ceea ce privește finalul pandemiei și cu atât mai puțin în plan economic. În acest context, însa, în programul de guvernare apar explicit măsuri anti-tutun.

Pentru că piața neagră s-a situat a scăzut în 2020 la 9,4%, cel mai scăzut nivel din ultimii 15 ani, iar tendința de scădere se menține, reprezentanții companiilor de tutun se așteaptă ca volumele de vânzări legale și, implicit, taxele virate la stat pe care le vor raporta în 2021 pentru anul în curs să fie în creștere. Aceasta în condițiile în care cadrul de reglementare și politica fiscală nu ar aduce surprize neașteptate care să dea peste cap piața legală și implicit taxele virate pentru produsele puse la vânzare.

Cifra de afaceri a industriei tutunului în 2019 a fost de aproape 21 miliarde de lei, în creștere cu 17,3% față de 2018. Circa 80% din cifra de afaceri cumulată a industriei reprezintă taxe virate la bugetul statului (acciza, TVA, alte taxe și impozite) conform studiului realizat de ASE și INACO.

Potrivit Eurostat, România este al treilea producător de țigarete din Europa, după Germania și Polonia.

Valoarea totală a exporturilor de tutun brut și prelucrat în 2019 a producătorilor din România a fost de 948,4 milioane euro, iar valoarea importurilor de 365 mil. euro, tutunul avand o contribuție pozitivă la balanța comercială a României de aproape 600 de milioane euro.

În 2020, conform datelor INS, pe primele opt luni din 2020, totalul exporturilor a fost de 926,4 mil. euro, cu o creștere de 51% față de aceeași perioadă a anului 2019. Totalul importurilor în același interval a fost de 234,1 milioane euro, așadar, contribuția pozitivă a sectorului tutun la balanța de plăți este de 692,3 milioane euro. Produsele din tutun continuă să se mențină în topul produselor agricole exportate, după porumb și grâu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: