Poți să explici cuiva ce înseamnă ”next level” în industria calității cărnii de pui numai după ce demontezi mitologia acumlată (deseori pe bună dreptate) în jurul acestui subiect în ani de zile:
”puii sunt îndopați cu antibiotice, mănâncă tot felul de prostii artificiale, se bagă în ei tot felul de chimicale, sunt chinuiți pe plase de sârmă și au carnea infestată de hormoni și alte substanțe pe care le produce stresul”.
În ce privește ”carnea obișnuită” (adică ”puiul industrial”), problema se poate pune (desigur, nu în termeni atât de radicali) în ce privește timpul necesar producției și problemele curente în procesul de creștere și dezvoltare.
Există, însă, și un alt fel de carne de pui – obținută prin procedee aflate la 180 de grade față de miturile de mai sus:
Există, adică, puiul fericit și cocoșelul de pădure – de la Agricola Bacău, două produse pe care compania pariază în planurile sale de business pentru viitor: acolo unde valoarea adăugată este calitatea.
E un pariu de business, pentru că piața puiului fericit e, încă, una de nișă:
Carnea provenită de la păsări cu creștere lentă ocupă în prezent, în medie, între 8% și 10% din piața cărnii de pui la nivelul Uniunii Europene, cu un maxim în Franța, de circa 20%, țara cu cea mai îndelungată tradiție în acest segment.
Ce înseamnă – tehnic vorbind – puiul fericit
Puiul fericit e cu totul altceva decât carnea vopsită în galben înainte de-a fi expusă în galantare:
Linia de producție a companiei Agricola Bacău are metode supracalitative de-a obține ”fericirea”:
1. Puii sunt hrăniți exclusiv cu furaje vegetale din care aproximativ 70 % e porumb.
2. Rasa folosită – atât la puiul fericit și cocoșelul de pădure este Hubbard – o rasă cu creștere cu 50% mai lentă decât a puiului industrial.
3. Puii sunt crescuți pe sol, cu o densitate mică a exemplarelor
4. Niciodată antibiotice – Never ever antibiotics: puiul fericit și cocoșelul de pădure de la Agricola Bacău nu primesc antibiotice nici măcar când standardele europene o permit
Cum se obține o astfel de carne, explică, punct cu punct, specialiștii de la Agricola Bacău:
1. Creștere lentă, hrană exclusiv vegetală, cu 70% porumb
Puiul Fericit și Cocoșelul de Pădure AGRICOLA provin din găini rasa Hubbard, după o genetică destinată exclusiv metodelor alternative de creștere (un timp mai îndelungat), diferite de creșterea puilor în sistem intensiv, industrial.
În cazul puilor proveniți din găini Hubbard, viteza de creștere este limitată la mai putin de 45 grame spor mediu zilnic, comparativ cu 63-70 grame/ zi, cât crește în medie puiul industrial.
Când vorbim de creștere lentă ne referim la minim 56 zile (deseori peste 60 de zile), comparativ cu vârsta medie de 40 de zile a puiului industrial, crescut intensiv.
2. Creșterea puilor la sol, cu densitate mică – efect asupra carcasei și calității cărnii
În cazul puilor proveniți din rase de găini cu creștere lentă vorbim despre adăposturi mai mici ca suprafață comparativ cu halele destinate creșterii intensive, despre densități de creștere mai reduse, ceea ce asigură condiții crescute de bunăstare a păsărilor (confort sporit, spațiu mai mare de mișcare și exprimarea comportamentului natural al păsărilor, de exemplu: scăldat în așternut, scurmat, cățărat, ș.a.).
Efectul se vede în calitatea și aspectul cărnii:
carnea puilor proveniți din rase de găini cu creștere lentă este net diferită, pornind de la conformația anatomică specifică acestora: carcasa este alungită, aspectul distinct în special la nivelul pieptului, unde carena este vizibilă, pronunțată, dar și observând cu atenție picioarele mai lungi, cu osatură puternică (oasele sunt mai tari și cu nuanță mai închisă).
3. Ce înseamnă pui crescut și îngrijit 100% fără antibiotice?
Uzual, Uniunea Europeană interzice folosirea antibioticelor cu scop de stimulent în creșterea puilor, permițând administrarea lor doar în scop curativ, în baza deciziei medicului veterinar.
Agricola Bacău a renunțat, însă, chiar și la antibioticele permise de legislația europeană și a adoptat conceptul de ”never ever antibiotics în lanțul de producție”.
Ce înseamnă asta:
În situațiile care necesită grijă față de bunăstarea păsărilor se folosesc preparate naturiste – extracte din plante și uleiuri esențiale.
Cum se ține sub control acest lucru și cum se păstrează deviza ”0% antibiotice”:
- Aplicând programe igienico-sanitare riguroase, printr-un regim strict de biosecuritate, prin tehnologii specifice de creștere adaptate rasei;
- Am constatat în timp că rasa de găini cu creștere lentă din care provin Puiul Fericit si Cocoșelul de Pădure este mai robustă decât cea din care provin alți pui;
- Densitatea redusă de creștere a puilor permite o mai mare libertate de mișcare;
- Acestea, împreună cu robustețea rasei, fac posibil un management de sănătate superior pentru puii cu creștere lentă;
Certificări internaționale și validări ale statutului ”premium” pentru carnea de la Agricola Bacău
Miza companiei este una mare – pe piața din România doar 3,5% din carnea de pui provine de la rase cu creștere lentă și din care mai puțin reprezinta puii cu 0% antibiotice în procesul de producție – restul e acoperit de ”puiul industrial”.
Astfel că, într-o asemenea conjunctură comercială, calitatea producției iese ușor în evidență, iar ea este atestată de certificări internaționale pe care Agricola Bacău le-a obținut, în baza unui portofoliu de diferențiere premium:
– Halele cu densitate scăzută și hrana naturală adaptată rasei sunt validate de Sistemul International GC-Mark – certificarea este garanția că puii sunt hrăniți cu cereale si că trăiesc în hale cu densitate redusă, specifică rasei.
– „Cel mai calificat juriu din lume”, după cum îl numeşte Institutul de Testare a Calității Gustului de la Bruxelles (ITQI), a acordat în 2014, 2016, 2018 și 2020 Puiului Fericit AGRICOLA 2 stele de aur și calificativul ‘’gust remarcabil’’, precum și dreptul de a purta pe etichetă marca ITQI vreme de 3 ani.
Nu doar Puiul Fericit a primit această distincție, ci și Cocoșelul de Pădure, în 2019 și 2020.
În cadrul concursului international Monde Selection, unde sunt efectuate atât analize chimice cat și fizice și microbiologice în laboratoare certificate, aceste două produse au primit medalii de aur.
– Începând cu anul 2016, AGRICOLA a devenit furnizor al Casei Regale a României pentru puiul broiler și Puiul Fericit.
Despre Agricola Bacău
Agricola este în continuare brandul din România cu cel mai extins coș de categorii de hrană și în fiecare categorie există exemple de produse premium inovative: Salamul de Sibiu, Salamul Levant, Mozaic – pe gama crud-uscate, Gama fără E-uri pe produsele de conveniență, Ouăle Ochioase și Ouăle Inimoase, produsele lactate naturale și suita din categoria pasăre: Puiul Familist, Puiul Fericit, Puiul Fermierului, Cocoșelul de Pădure – sunt exemple relevante de valoare-adăugată.
Din punct de vedere al produselor, Agricola este reprezentată de următoarele categorii, din care pot fi amintite cele principale (prezentate în ordinea importanței lor strategice pentru companie):
- carne de pui (66% din cifra de afaceri a grupului)
- mezeluri crud-uscate si fiert afumate (21% CA)
- preparate (ready-meals) și semipreparate (8% CA)
- ouă (5% CA)
Agricola datează ca entitate din 1958 și încă de la început a avut drept obiect principal de activitate carnea proaspătă de pui. În timp, s-au dezvoltat alte categorii de produse și alte activități menite să le susțină, compania trecând de-a lungul timpului printr-o serie de fuziuni, achiziții și optimizări, astfel că în prezent se poziționează astfel:
- al treilea jucător din industria cărnii de pasare din Romania (13,2% valoare)
- pe total piata preparate fierte + crud uscate Agricola detine 4% in valoare si este al saselea jucator ca valoare vanduta
- liderul segmentului de mezeluri crud-uscate (cu 24% valoare) si la produsul Salam de Sibiu (52% in valoare)
- lider de piata pe segmentul carne si branzeturi de ready meals (cu 22% valoare)
***