12 februarie, 2023

Orice plan de pace trebuie să asigure ”suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială” a Ucrainei, precizează un proiect de rezoluţie propus pentru a fi adoptat de Adunarea Generală a ONU în ajunul marcării primului an de când Rusia a declanșat războiul din țara vecină.

Proiectul de rezoluţie din partea susţinătorilor Ucrainei, obţinut de Associated Press, este mai amplu şi mai puţin detaliat decât planul de pace în 10 puncte al lui Volodimir Zelenski, anunţat de acesta în noiembrie, scrie The Guardian, preluat de News.ro..

Purtătorul de cuvânt al Adunării Generale, Paulina Kubiak, a declarat că o sesiune de urgenţă reactivată a Adunării privind Ucraina va începe pe 22 februarie. A doua zi este aşteptat un vot pe această propunere de rezoluție.


Ministrul adjunct de Externe al Ucrainei, Emine Djaparova, a declarat luna trecută că Zelenski vrea să vină la ONU pentru aniversare, dar temerile privind o nouă ofensivă majoră a Rusiei l-ar putea menţine în Ucraina, spun diplomaţii.

Proiectul de rezoluţie al susţinătorilor Ucrainei a fost distribuit joi seară tuturor ţărilor membre ONU, cu excepţia Rusiei şi a aliatului său Belarus, iar negocierile asupra textului au început vineri după-amiază, potrivit diplomaţilor.

Acesta subliniază necesitatea de a ajunge la ”o pace cuprinzătoare, justă şi durabilă” în Ucraina ”cât mai curând posibil”, în conformitate cu principiile Cartei ONU.

Carta prevede că toate naţiunile membre ONU ”se vor abţine în relaţiile lor internaţionale de la ameninţarea sau utilizarea forţei împotriva integrităţii teritoriale sau a independenţei politice a oricărui stat” şi trebuie să soluţioneze disputele pe cale paşnică.

(Citește și: „Lista lui Zelenski: Planul de pace în 10 puncte prezentat de Ucraina liderilor G20„)


Alte emnțiuni din cuprinsul proiectului de rezoluție:

  • Rezoluţia propusă reiterează cererea anterioară a adunării generale ca Rusia ”să îşi retragă imediat, complet şi necondiţionat toate forţele militare” de la graniţele recunoscute internaţional ale Ucrainei.
  • De asemenea, reafirmă că niciun teritoriu dobândit prin ameninţare sau folosirea forţei nu va fi considerat legal.
  • Toţi prizonierii de război, deţinuţii şi internaţii trebuie să fie trataţi în conformitate cu convenţiile de la Geneva, continuă proiectul, şi solicită ”schimbul complet” de prizonieri de război, eliberarea persoanelor deţinute ilegal, ”şi întoarcerea tuturor internaţilor şi a civililor transferaţi şi deportaţi cu forţa, inclusiv a copiilor”.
  • Rezoluţia propusă îndeamnă toate ţările ”să coopereze în spiritul solidarităţii pentru a aborda impactul global al războiului asupra securităţii alimentare, energiei, finanţelor, mediului şi securităţii şi siguranţei nucleare”.
  • Aceasta ar deplânge ”consecinţele îngrozitoare pentru drepturile omului şi umanitare ale agresiunii împotriva Ucrainei, inclusiv atacurile continue împotriva infrastructurii critice din toată Ucraina, cu consecinţe devastatoare pentru civili”. Şi cere aderarea deplină la dreptul internaţional umanitar privind protecţia civililor şi a infrastructurii civile.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: