marți

23 iulie, 2024

22 iulie, 2024

Redbee Software, DRUID, Questo, Ascendia, FintechOS, Pentest-Tools.com, Kinderpedia și Nestor sunt cele opt companii românești incluse în cea mai recentă ediție a Deloitte EMEA Technology Fast 500, clasamentul companiilor de tehnologie cu cea mai rapidă creștere din Europa, Orientul Mijlociu și Africa.

Ce produc cele opt companii intrate în top

Redbee Software, clasată pe locul 65 în topul Deloitte EMEA Technology Fast 500, este specializată în soluții software web și mobile care utilizează tehnologii de ultimă oră și a dezvoltat o aplicație care face previziuni legate de evoluția bursei pentru a ajuta utilizatorii să-și definească strategiile de investiții și să sporească încrederea din partea investitorilor.

DRUID, specializată în dezvoltarea de asistenți virtuali inteligenți dedicați proceselor complexe din organizații, ocupă locul 207.


Questo, care se află pe locul 282, a creat o platformă pentru jocuri desfășurate în aer liber.

Ascendia, care a creat instrumente de e-learning utilizate atât în sectorul privat, cât și în cel public, s-a clasat pe locul 286.

FintechOS, pe locul 289, dezvoltă soluții digitale pentru industria financiară.

Pentest-Tools.com, care a creat o platformă bazată pe servicii de tip cloud cu ajutorul căreia se pot efectua teste de penetrare și de evaluare a vulnerabilităților, este pe locul 309.


Kinderpedia, care a creat o soluție completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe, ocupă locul 370,.

Nestor, cunoscut și sub numele de Marionette Studio, care a dezvoltat o platformă care sprijină angajații în procesul de dezvoltare, ocupă locul 421.

România, pe harta europeană a țărilor care oferă oportunități pentru start-upurile din domeniul tehnologiei

„Realizările acestor companii contribuie semnificativ la consolidarea poziției României pe harta europeană a țărilor care oferă oportunități pentru start-upurile din domeniul tehnologiei. Recunoașterea primită de acestea în clasamentul efectuat la nivelul EMEA arată că ecosistemul local continuă să se dezvolte și a ajuns să cuprindă numeroși jucători care activează acum la nivel internațional. Felicitări pentru efortul depus, pentru că inovează permanent, sunt dedicați excelenței și pentru rezistența lor în fața provocărilor pe care le au de depășit”, a declarat Andrei Ionescu, Consulting Market Leader, Deloitte România, coordonatorul local al programului Deloitte CE Fast 50.

Cum intri în clasament

Câștigătorii EMEA Fast 500 au fost selectați pe baza creșterii procentuale a veniturilor din anii financiari 2019-2022. Rata medie de creștere a companiilor incluse în această ediție a competiției este de 1.931%.

Programul Deloitte EMEA Technology Fast 500 ia în considerare în mod automat companiile analizate în cadrul clasamentului Deloitte CE Fast 50, la care start-upurile locale se pot înscrie în această perioadă. Pentru a se califica pentru Fast 50 Europa Centrală, companiile trebuie să aibă un venit operațional anual de minimum 50.000 de euro în primii trei ani (2020-2022) și de cel puțin 100.000 de euro în 2023, să aibă sediul în Europa Centrală și să dețină proprietate intelectuală sau tehnologie brevetată.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: