Austria a aprobat marţi, sfidând deciziile UE de sancționare a Rusiei după criza din Ucraina, participarea la South Stream şi l-a primit pe Vladimir Putin în vizită în statul care este prin tradiţie un client de energie furnizată de Moscova – potrivit Euractiv.
Şefii executivi ai companiilor Gazprom şi OMV au semnat un acord care prevede construirea unei extensii a South Stream către Austria.
South Stream, al cărui cost este estimate la 40 miliarde de dolari, este destinat transportului de gaze ruseşti către statele din centrul Europei, pe o rută care ocoleşte Ucraina.
Obiecţiile europene şi justificările Austriei
Comisia Europeană a afirmat repetat că proiectul South Stream, aşa cum se prezintă astăzi, nu respectă două dintre criteriile europene:
- Politica de diversificare a surselor, care vizează reducerea dependenţei de energie furnizată de Moscova
- Legile concurenţei, care stipulează accesul terţilor la reţeaua de transport a gazelor
Opinia directorului executiv al OMV, Gerhard Roiss, este contrară opiniei majoritare europene- el a declarat presei după semnarea contractului: “Europa are nevoie de gazele ruseşti. Europa va avea nevoie de mai mult gaz rusesc în viitor din cauză că producţia europeană de gaze scade. Sper că UE va înţelege acest lucru.”
Aflat pentru o vizită de lucru de o zi în Austria, Vladimir Putin a vorbit marţi la Viena despre legăturile economice tradiţionale dintre cele două state, Austria fiind prima ţară europeană care a semnat cu Rusia, în 1968, un acord pe termen lung privind furnizarea de gaze naturale.
Putin a caracterizat Austria drept un “partener important şi de nădejde” al Rusiei, care este pentru economia austriacă al treilea cel mai important partener economic non-EU, după SUA şi Elveţia.
Proiectul Southstream prevede construirea unei conducte de transport gaze între Germania şi Rusia, conductă care traversează alte state din sudul Europei, la rândul lor dependente de energie rusească.
Preşedintele Austriei, Heinz Fischer, a apărat şi el proiectul South Stream, afirmând: “Nimeni nu poate să îmi explice, şi nici eu nu pot explica poporului austriac, de ce o conductă care traversează Europa şi state NATO nu poate fi extinsă cu 50 de kilometric, să ajungă şi în Austria.”
Preşedintele Heinz Fischer a spus că s-a opus aplicării sancţiunilor internaţionale dictate împotriva Moscovei, însă consideră în egală măsură că anexarea Crimeei încalcă legile internaţionale.
Atmosfera reuniunii s-a înviorat, notează EurActiv, în momentul în care preşedintele Camerei de comerţ a Austriei i-a spus lui Vladimir Putin că o parte a Ucrainei a aparţinut Austriei în 1914.
“Ce vreţi să spuneţi? Propuneţi ceva?” a fost reacţia lui Vladimir Putin, care a stârnit râsetele industriaşilor prezenţi la eveniment.
Oficialii UE nu au criticat dorinţa Austriei de a-l invita pe Vladimir Putin la ceremonia de semnare a acordului OMV-Gazprom, dar lideri politici au lansat, marţi, avertismentul că preşedintele Rusiei exploatează disensiunile între statele europene, care în privinţa Moscovei au fie atitudini permisive, cum e cazul Austriei, fie atitudini tranşante de opoziţie, cum e cazul Marii Britanii.
“Este evident… Putin vrea să dezbine Uniunea Europeană. Nu este nimic nou, asta încearcă întotdeauna ruşii să facă atunci când sunt cu spatele la perete”, a declarat ministrul de externe suedez Carl Bildt pentru televiziunea austriacă.
Discuţii frecvente cu Bruxelles-ul ale Gazprom
Şeful Gazprom, Alexei Miller, declara în urmă cu câteva zile că discută, dacă nu zilnic atunci săptămânal, cu Günther Oettinger, Comisarul European pentru Energie, pentru a primi aprobarea proiectului South Stream.
“Încercăm să rezolvăm problemele pe măsură ce acestea apar, iar acum se pare că problema lucrărilor este aproape rezolvată”, a afirmat Alexei Miller.
Conducta South Stream nu respectă regula accesului terţilor, regulă stabilită de legislaţia europeană pentru a preveni monopolul pe care un furnizor l-ar putea avea asupra reţelei de distribuţie. Şeful OMV a spus că această chestiune rămâne de negociat cu Bruxelles-ul.
Gerhard Roiss a afirmat că segmental austriac al South Stream, ale cărui lucrări sunt planificate să înceapă în 2016 iar primele livrări de gaze să înceapă din 2017, va respecta legislaţia europeană în domeniu.
Acordul încheiat marţi prevede că Gazprom şi OMV vor împărţi costurile lucrărilor- estimate la 200 milioane de euro.
Extensia de 50 de km urcă lungimea totală a South Stream la 2.446 km. Conducta pleacă din Rusia, travesează Marea Neagră şi trece prin Bulgaria, Serbia, Ungaria, Slovenia, Germania şi Austria. O ramură a Southstream va ajunge în Italia.
Partenerii Gazprom în proiect sunt companiile ENI (Italia), Wintershall holding (Germania) şi EDF (Franţa).
Uniunea Europeană a impus Bulgariei sistarea lucrărilor la proiectul South Stream până la finalizarea unei anchete europene.