18 aprilie, 2012

Grupul austriac OMV – acţionarul majoritar de la Petrom – a deschis acţiune împotriva statului român la Curtea Internaţională de arbitraj de la Paris, solicitând 91,6 milioane de lei (aproximativ 22 de milioane de euro), pentru că a efectuat lucrări de ecologizare pe care s-ar fi cuvenit să le plătească România.

La privatizarea Petrom, în 2004, statul român se angajase să plătească decontaminările ecologice istorice pentru Petrom, în perioada 2005-2019.Potrivit plângerii, Petrom a plătit decontaminarea, dar statul nu i-a rambursat banii.

La începutul anului 2008, OMV Petrom a evaluat cheltuielile de mediu pe care ar urma să le recupereze de la stat la 1,707 miliarde de lei (511 milioane euro), ceea ce reprezintă peste trei sferturi din preţul încasat de stat la privatizarea companiei.


Lucrările pentru care OMV Petrom cere 91,6 milioane de lei de la statul român la Curtea de arbitraj au fost derulate în 2009-2010 şi au vizat la decontaminarea unor terenuri de la combinatul chimic Doljchim şi la rafinăria Petrobrazi, ambele unităţi fiind deţinute de OMV Petrom. Acţiunea la Curtea de arbitraj a fost deschisă în luna decembrie a anului trcut.

În nota de fundamentare a unui proiect de HG se arată că Ministerul Mediului a respins, în luna noiembrie a anului trecut, pretenţiile OMV Petrom, considerând că „răspunderea statului român nu poate fi angajată în ce priveşte plata sumelor notificate, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile de acordare a despăgubirilor pentru pierderile de mediu suferite de societate (OMV Petrom – n.r.) prevăzute în contractul de privatizare a Petrom”.

România este reprezentată în procesul de la Paris de Ministerul Mediului şi Pădurilor, care solicită Guvernului să aprobe suplimentarea cu 820.000 lei a bugetului pentru anul în curs pentru plata arbitrilor.

Curtea Internaţională de arbitraj a notificat cu privire la deschiderea acestui proces Ministerul Economiei, acţionar minoritar la OMV Petrom, cu o participaţie de 20,6% din capital.


Grupul austriac OMV a achiziţionat participaţia majoritară la Petrom în anul 2004, printr-o tranzacţie de 1,5 miliarde de euro, sub formă de achiziţie directă de acţiuni – 668 milioane de euro – şi majorare de capital – 832 milioane de euro.

Consiliului Concurenţei a anunţat în ianuarie sancţionarea companiilor OMV Petrom Marketing, OMV Petrom, Rompetrol Downstream, ENI România, MOL Romania Petroleum Products şi Lukoil România cu amenzi ce cumulează 880,5 milioane lei (205 milioane de euro), reprezentând aproximativ 3% din cifrele de afaceri realizate în anul 2010, pentru că aceste companii s-au înţeles să retragă de pe piaţă un sortiment de carburant.

Sancţiunea care a revenit OMV Petrom totalizează 503,8 milioane lei (120 milioane euro), suma reprezentând peste 57% din amenzile aplicate companiilor petroliere. Petrom a fost amendată cu 366,53 milioane lei, iar OMV Petrom Marketing a fost sancţionată cu 137,28 milioane lei, potrivit informaţiilor raportate bursei în luna ianuarie.

Grupul Petrom consideră că sancţiunile sunt nejustificate şi a anunţat că le va contesta în instanţă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

11 răspunsuri

  1. Consider ca cei vinovati din cadrul ministerului de resort, ministrul, subordonatii responsabili cu urmarirea contractelor si ceilalti functionari implicati sunt cei care trebuie sa plateasca neglijenta in serviciu sau acoperirea sub tacere a obligatiilor catre cei ce aveau de primit conform contractului ,o clauza din partea tarii.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

11 răspunsuri

  1. Consider ca cei vinovati din cadrul ministerului de resort, ministrul, subordonatii responsabili cu urmarirea contractelor si ceilalti functionari implicati sunt cei care trebuie sa plateasca neglijenta in serviciu sau acoperirea sub tacere a obligatiilor catre cei ce aveau de primit conform contractului ,o clauza din partea tarii.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: