decontaminare

Inspectoratul General de Poliție a cerut ajutorul Ministerului Apărării pentru a se asigura că locatarii din cele două blocuri deratizate cu un insecticid în urma căruia au murit trei persoane iar alte 43 sunt internate. O echipă formată...
21 noiembrie, 2019
România va cheltui aproape 120 milioane de euro, din fonduri europene şi naţionale, pentru prima fază a proiectului de reabilitare a siturilor contaminate istoric şi aflate în proprietatea Petrom. Investiţiile sunt prevăzute în contractul de privatizare a Petrom....
12 mai, 2014
Nava sub pavilion german Flaminia, încărcată cu deșeuri toxice periculoase, este reparată și decontaminată la Constanța, sub supravegherea Gărzii de Mediu. ”Din informaţiile pe care le-am primit, companiile care vor asigura decontaminarea acestei nave au toate echipamentele necesare...
19 mai, 2013
Grupul austriac OMV – acţionarul majoritar de la Petrom – a deschis acţiune împotriva statului român la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris, solicitând 91,6 milioane de lei (aproximativ 22 de milioane de euro), pentru că a...
18 aprilie, 2012
Statul român trebuie să plătească peste 400 de milioane de euro pentru procedurile de decontaminare care trebuie executate pe platforma combinatului Arpechim de la Piteşti, a anunţat marţi ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely. El a susţinut că...
6 septembrie, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: