sâmbătă

20 aprilie, 2024

22 ianuarie, 2022

Organizaţia Mondială a Sănătății recomandă să nu li se ceară călătorilor care merg în alte ţări dovada vaccinării, această măsură fiind în opinia sa una excesivă.

În contextul în care noul val pandemic cauzat de varianta Omicron a dus la restricţii în Europa, inclusiv pentru cei vaccinaţi, Comitetul de urgenţă al OMS a emis anumite recomandări, în special în ceea ce priveşte călătoriile internaţionale.

Aceste recomandări au fost publicate la data de 19 ianuarie.


Potrivit Le Figaro, preluat de News.ro, OMS recomandă “ridicarea sau relaxarea interdicţiilor legate de călătorii, pentru că acestea nu oferă o valoare adăugată şi contribuie în continuare la stresul social şi economic trăit de state”.

Măsurile legate de călătorii (măşti, testare, izolare/carantină, vaccinare) ar trebui să se bazeze pe evaluările riscurilor şi trebuie să se evite o povară financiară pe umerii celor care călătoresc.

Ţări ca Australia sau Noua Zeelandă sunt închise turiştilor în prezent. SUA şi Finlanda sunt inaccesibile turiştilor nevaccinaţi.

Organizaţia recomandă să nu li se ceară călătorilor care merg în alte ţări dovada vaccinării, această măsură fiind în opinia sa una excesivă, mai ales având în vedere accesul global limitat şi distribuirea inechitabilă a vaccinurilor împotriva Covid-19.

OMS recomandă o abordare bazată pe riscuri


Potrivit OMS, statele ar trebui să aibă o abordare bazată pe riscuri, pentru facilitarea călătoriilor internaţionale, prin ridicarea sau modificarea măsurilor cum ar fi testarea şi carantina.

Comitetul OMS, prezidat de francezul Didier Houssin, a modificat şi una dintre recomandările referitoare la campania de vaccinare în lume.

Experţii invită comunitatea internaţională să facă astfel încât 70 la sută din populaţia tuturor ţărilor să fie vaccinată la începutul lunii iulie 2022 şi ca vaccinarea împotriva Covid-19 să fie integrată în serviciile de sănătate de rutină.

Recomandările OMS apar în perioada în care UE pregătește o nouă abordare a călătoriilor din interiorul blocului în perioada pandemiei, dorind să pună acum accent pe riscul individual pentru sănătate al călătorului.

Conform unei propuneri de actualizare a regulilor europene, călătorii cu un certificat Covid nu s-ar mai confrunta la granițele interne cu teste suplimentare sau cu obligativitatea carantinei. Țările vor avea totuși în continuare libertatea de a impune măsuri suplimentare pentru călătorii din zonele „roșii”, de risc ridicat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: