16 decembrie, 2023

Olanda a anunțat vineri că este de acord cu aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen, transmite Reuters, care citează agenţia de presă olandeză ANP, potrivit Agerpres.

Willemijn van Haaften, ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în România, a făcut anunțul într-o postare pe platforma „X” (ex-Twitter): „Mă bucur să anunț că astăzi guvernul a informat Parlamentul cu privire la sprijinul său pentru aderarea Bulgariei la Schengen. Țările de Jos și-au exprimat deja sprijinul pentru aplicarea integrală a acquis-ului Schengen pentru România în decembrie 2022. Felicit ambele țări pentru munca bine făcută!”.

Austria a rămas singura țară care se mai opune aderării României și Bulgariei

În acest context, singura ţară care ar trebui să îşi schimbe poziţia şi să accepte aderarea României şi a Bulgariei – care îndeplinesc tehnic criteriile necesare – la Schengen este Austria. Viena s-a pronunţat în ultimul an împotriva extinderii spaţiului de liberă circulaţie, invocând faptul că acesta nu este funcţional întrucât în centrul şi vestul Europei ajung numeroşi migranţi neînregistraţi.


Anterior în cursul zilei de vineri, premierul bulgar Nikolai Denkov afirmase la Bruxelles că aşteaptă ca parlamentul olandez să-şi ridice veto-ul privind aderarea ţării sale la Schengen în zilele următoare.

Guvernul olandez a avut o şedinţă vineri şi o decizie privind extinderea Schengen va fi înaintată legislativului pentru aprobare finală, a explicat Denkov.

„Am parcurs un lung drum pentru a face acest lucru posibil”, a declarat şeful guvernului bulgar.

El a enumerat legile adoptate de parlamentul bulgar, închiderea Mecanismului de Cooperare şi Verificare al Comisiei Europene, rezultatele pozitive ale ultimei misiuni în Bulgaria a Comisiei cu oficiali de la Haga şi Viena. „Toţi aceştia au fost paşi care ne-au dus în acest moment în care aşteptăm un rezultat pozitiv”, a spus şeful executivului bulgar.


Acesta a precizat că discuţiile continuă cu Austria. „Discutăm scenarii, facem schimb de texte posibile ale unei decizii. Dar cât timp nu este totul convenit este vorba doar de discuţii preliminare. Un lucru este sigur: fără o decizie pozitivă a Olandei, totul ar fi fost fără rost”, a adăugat premierul bulgar.

„Olanda a spus mereu că este important pentru ea să vadă recomandările privind statul de drept îndeplinite. Ea a vrut să vadă concluziile misiunii de verificare ale Comisiei Europene. Există un raport, unul foarte pozitiv. Decizia guvernului olandez de astăzi este bazată pe acest raport”, a mai spus Nikolai Denkov presei bulgare la Bruxelles.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: