28 iunie, 2020

OMV Petrom (SNP) va începe explorarea zăcămintelor de petrol şi gaze din apele teritoriale georgiene din Marea Neagră, după ce a câştigat licitaţia internaţională demarată de Agenţia de stat pentru petrol şi gaze a Georgiei, informează Ambasada Georgiei, citată de Agerpres.

Compania românească a obţinut o licenţă generală pentru exploatarea resurselor de petrol şi gaze în Blocul II din apele teritoriale georgiene din Marea Neagră.

„Intrarea unui investitor nou, important şi bine cunoscut în Georgia confirmă că mediul de afaceri din ţară, inclusiv în domeniul extracţiei de gaze naturale şi ţiţei, este transparent, atractiv şi uşor de înţeles pentru giganţii mondiali”, a declarat Natia Turnava, adăugând că firma care a câştigat licitaţia va începe forajele după studii seismice, potrivit Neftegaz.RU.


OMV Petrom a amânat decizia de investiție în perimetrul românesc Neptun Deep, considerând inacceptabile condițiile (inclusiv fiscale) înăsprit e prin noua lege offshore, ca şi prin OUG 114. Partenerul american Exxon Mobil în această concesiune intenţioneayă să-şi vândă partea, iar pandemia a întrerupt negocierile privind preluarea acesteia de către un cosorţiu format de SNP, Romzaz (SNG) şi o companie poloneză.

(Citiţi şi: „Romgaz: Problemele legii offshore şi pandemia au amânat discuţiile despre preluarea unei participaţii din Neptun Deep)

România va ajunge să importe 40% din necesarul de gaze în anul 2030, dacă nu vor fi extrase gazele din Marea Neagră, potrivit Alinei Popa, directorul financiar al OMV Petrom.

Cât priveşte deblocarea investiţiei în Neptun Deep, „concret, este vorba despre modificarea Legii offshore, pentru a face ca regimul fiscal din România să fie competitiv, stabil şi predictibil. Pentru că aceste investiţii sunt majore, pe termen lung, şi avem nevoie de acest cadru pentru că noi ne asumăm celelalte riscuri, tehnice şi de piaţă”, a declarat recent Alina Popa, citată de e-nergia.

Deja de anul trecut, oficialii OMV Petrom au anunțat că îşi vor reorienta strategia spre  extinderea activității în zona bazinului Mării Negre şi, în decembrie 2019, compania a anunțat cumpărarea participației deținute de OMV Offshore Bulgaria GmbH în perimetrul de explorare Han Asparuh din Bulgaria, vecin cu blocul Neptun Deep.


Ulterior, OMV Petrom și-a crescut participația la blocul din Bulgaria, în condițiile în care firma spaniolă Repsol a ieșit din proiect.

„Această achiziție este în linie cu strategia noastră de a ne extinde prezența regională și este una naturală, dacă avem în vedere portofoliul nostru din Marea Neagră. Avem un istoric de peste 40 de ani în apele de mică adâncime din Marea Neagră și, începând din 2008, explorăm, alături de ExxonMobil, și potențialul din apele de mare adâncime”, declara atunci Peter Zeilinger, membru al directoratului OMV Petrom responsabil cu activitatea de Upstream.

Exploatarea aăcămintelor platoului continental românesc din Marea Neagră nu a început deși explorarea a debutat încă din anul 1969. Prima descoperire de hidrocarburi a avut loc în 1980, iar prima producție pe mare a început în anul 1987. În prezent, Petrom are operațiuni de explorare, dezvoltare şi producţie în apele de mică adâncime (blocul Istria) şi operaţiuni de explorare în parteneriat cu ExxonMobil în apele de mare adâncime (Neptun Deep).

Producţia de ţiţei şi gaze din apele de mică adâncime (blocul Istria) este de circa 25.000 bep/zi. În 2018, a reprezentat circa 17% din producția grupului în România.

Producția de țiței și gaze provenită din Marea Neagră în 2018 este echivalentă cu cea necesară pentru a încălzi 1 milion de gospodării timp de un an și pentru a face plinul la 3,5 milioane de autoturisme, informa compania.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: