1 martie, 2012

Scandalul Romania – Serbia – UE, probabil ca nu este la nivelul subiectului mentionat, adica minoritatea vlaha din Serbia. Indiferent care ar fi cauza, pe care eu o consider destul de transparenta si legata mai mult de asteptatul Schengen, subiectul a reusit sa puna pe tapet o problema istorica interesanta. Voi incerca sa 0 discut la nivel istoric si contemporan in trei articole.

Linia Jireček

Din punctul meu de vedere, vlahii reprezinta populatia geto-daca si alte componente ale triburilor tracice in general, care au fost romanizate pe teritoriile de la nord si sud de Dunare. Acesti vlahi reprezinta unul din cele mai importante elemente al etnogenezei poporului român. Denumirea de Vlah a fost aplicata populatiilor numite de noi astazi : români, aromâni, meglenoromâni şi istroromâni.

Vlah sau cate odata Valah este denumirea colectiva pe care a purtat-o populatia romanizata in nordul si sudul Dunarii pana la linia Jireček (Jireček Line). Linia Jireček este o linie imaginară din Balcani, despărţind zonele de influenţă ale limbilor latină (în nord) şi greacă (în sud). Porneşte din apropiere de oraşul Laçi din Albania de astăzi către Serdica (astăzi Sofia-Bulgaria) şi apoi urmează Munţii Balcani către Marea Neagră.

Amplasarea liniei se bazează pe descoperirile arheologice: majoritatea inscripţiilor descoperite la nord de linie erau scrise în latină, iar majoritatea inscripţiilor din sud erau în greacă. Această linie este importantă pentru stabilirea locului unde s-au format popoarele balcanice. De asemenea, ajută la clarificarea formării şi originii poporului român, deoarece este considerat improbabil ca un popor latin să se fi format la sud de ea. A fost folosită pentru prima oară de un istoric ceh, Konstantin Jireček în 1911 într-o istorie a popoarelor slave.

Cuvântul vlah este de origine germanică: e vorba de forma „walha” cu care vechii germani îşi denumeau vecinii celtici, probabil derivata din numele unui trib cunoscut de romani ca Volcae (Iulius Cezar), iar de greci ca „Ouólkai” (Strabon şi Ptolemeu). Această folosire este încă păstrată în limba engleză – Welsh. Originea numelui tribului pare să fie aceeaşi cu nemţescul „volk” sau englezescul „folk„. În Transilvania, saşii îi numeau în trecut pe români: „Blochen” sau „Blechen„. De la slavi, cuvântul a trecut şi la alte popoare: la unguri („olah„) şi la greci („vlachoi„) şi a fost folosit pentru toate popoarele latine din Balcani. El a căpătat şi un al doilea înţeles, acela de „cioban”, după ocupaţia multor vlahi din Grecia şi Serbia. În Albania s-a întâmplat invers, çoban a ajuns să însemne „vlah”. Cuvântul „valach” în Transilvania a fost mult timp întrebuinţat cu sensul de iobag şi era considerat de români ca un nume de batjocură. Din această cauză, Adunarea Naţională de pe Câmpia Libertăţii a decis ca „naţiunea română să pretindă ca în toate actele oficiale să fie numită cu adevăratul ei nume”. În actul de la 5 mai 1848 al împăratului Ferdinand s-a întrebuinţat pentru ultima dată în mod oficial denumirea de „valach„, iar de la 1868 legislaţia ungurească a acceptat de asemenea numele de „român„. În actele oficiale s-a întrebuinţat însă tot mai des numele de „olah„.

Vlahi si bizantini

„Vlahii” apar cu acest etnonim în izvoare, cel mai frecvent în cele bizantine, începând cu cronica lui Ioannes Skylitzes, în 976. Anterior, Theofilact din Simocatta, în Istoriile sale din 587, şi Theophanes Spovednicul (Theophanes Confessor), în Cronografia sa din jurul anului 800, menţionaseră prezenţa populaţiilor romanice din Balcani, însă nu au folosit etnonimul „vlahi”. Prezenţa protoromânilor (vlahi) este atestată în 1094, când, cu ocazia unei campanii..