O față a șomajului mic: Numărul șomerilor în plată scade, crește problema neocupaților apți de muncă

Ponderea șomerilor care beneficiază de indemnizații din partea statului a scăzut rapid și se îndreaptă spre nivelul de 25%, potrivit datelor oficiale înscrise în Anuarul Statistic al României 2014, publicat de INS și comunicatelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

După ce a urcat brusc de la circa 400 de mii în anul 2008, când economia a atins un punct de maxim local, declanșarea crizei economice a dus la o creștere bruscă a numărului de șomeri peste pragul 700 de mii. A urmat o revenire spre cota de 450 de mii în 2011 și o stabilizare în jurul valorii de 500 de mii de persoane din anul 2012 încoace (v. tabelul).

Pe acest fundal, numărul beneficiarilor de ajutor de șomaj s-a triplat în anul 2009 iar ponderea celor care încasează efectiv bani de la stat în contul plăților făcute anterior din salariu pentru Fondul de șomaj a urcat la 61,4%. Similar reducerii numărului de șomeri, a urmat o diminuare a acestei ponderi undeva imediat sub pragul de 40% în perioada 2011 – 2013.

În acel interval de timp se putea face o corelație între evoluția ratei șomajului și necesarul de bani pentru plata indemnizației de șomaj. Dar, pe parcursul lui 2014, ponderea celor care primesc ajutor din partea statului s-a diminuat considerabil, ajungând sub pragul de 30% la finele anului, iar tendința a continuat și la începutul acestui an.

(Citiți și: ”Populația activă economic a României – o perspectivă dincolo de datele INS. Și o comparație cu țările UE”)

Potrivit ultimelor date publicate de ANOFM, doar ceva mai mult de 130 de mii de persoane din cele aproape 500 de mii aflate în situația de a nu avea un loc de muncă deși sunt disponibile și îl caută în mod activ mai beneficiau de indemnizația de șomaj. Acest fapt indică o creștere a șomajului de lungă durată și ieșirea din plată la finele perioadei legale de susținere din partea statului.

Distribuția șomerilor după durata șomajului la finele lunii februarie 2015 arată o diminuare oarecum firească a numărului de persoane pe categorii de ”vechime” în șomaj, până la o durată de doi ani, dar și o creștere semnificativă la categoria de peste 24 de luni. Peste 90 de mii de persoane caută, cel puțin teoretic, un loc de muncă de mai bine de doi ani și nu mai beneficiază de ajutor din partea statului.

De altfel, poate ar fi nevoie de lămuriri suplimentare cum se face că avem peste 230 de mii de șomeri aflați în această situație pe o perioadă mai mică de șase luni dar numai 130 de mii de persoane indemnizate. Iar asta în condițiile în care tinerii șomeri sub 25 de ani reprezintă cam 65 de mii de persoane.

Fapt grav, atât din perspectiva obligațiilor familiale curente cât și al creditelor luate într-o perioadă în care aveau loc de muncă avem o concentrare maximă a șomerilor pe grupele de vârstă 40 – 49 de ani ( prespus a avea și copii mari) cât și 30- 39 de ani. Aceste grupe, de care depind, de regulă, și alte persoane pentru traiul zilnic, reprezintă cam jumătate din numărul total de șomeri.

Situația se prezintă destul de rău și pentru cei care au ajuns la peste 50 de ani, dar încă mai au ani buni până la vârsta legală de pensionare recent ajunsă la maximul prevăzut de lege, respectiv 65 de ani. Cam 140 de mii de persoane trecute de prima tinerețe încă mai speră să găsească o sursă de existență sub forma unui loc de muncă și, de aceea, ar trebui introduse rapid programe de susținere din partea statului.

(Citiți și: ”Cea mai severă fractură între generații pe piața muncii: românii adulți – în topul ocupării, tinerii – lideri la șomaj relativ”)

Din păcate, aceste programe de susținere pentru ocuparea unui loc de muncă devin cu atât mai puțin utile contabil cu cât statul nu are alte obligații sub forma indemnizației de șomaj. Or, una era în anul 2011 să fii preocupat să muți 430 de mii de persoane din partea de protecție socială în câmpul muncii și alta să mai ai obligații similare față de numai 130 de mii de persoane în prezent.

Poate că, în loc să se declare mulțumit cu măsurile luate pentru combaterea șomajului, care altminteri nu fac decât să conserve numărul de persoane aflate în această situație, statul ar fi trebuit să redistribuie mai eficient resursele disponibilizate prin diminuarea obligațiilor legale de susținere pentru cele 300 de mii de persoane scoase din plată.