Datele publicate până acum de Ministerul Finanțelor arată o creștere destul de pronunțată a sumelor care vor trebui plătite anual în contul dobânzilor și comisioanelor la datoria publică. Deocamdată, creșterea robustă a economiei a „ecranat” efortul bugetar în acest sens, iar nivelul procentual s-a păstrat la un nivel rezonabil, undeva sub 1,3% din PIB.
Cu toate acestea, proiecția pe baza datelor disponibile la mijlocul acestui an, conjugată cu dobânzile piperate la care se poate împrumuta România pe piețele internaționale, arată o foarte probabilă creștere a alocărilor aferente plății de dobânzi și comisioane la datoria publică, care se vede și din spațiul rămas în raport cu ceea ce s-a angajat deja până la finele lunii iunie 2019.
Practic, în ultimii trei ani, România a ratat șansa de a merge înspre diminuarea ponderii plăților nete în contul datoriei publice și de a creea, pe această cale, spațiu pentru investiții publice ceva mai consistente, nemaivorbind de o reducere a nivelului datoriei pe care au obținut-o alte state din regiune cu un PIB similar, precum Cehia.
În condițiile angajării de noi cheltuieli publice importante, dintre care continuarea programului de majorări salariale din sectorul bugetar și, îndeosebi, creșterea puternică a pensiilor fără a veni cu sursele de finanțare bugetară pe măsură, există un risc major de îndatorare pentru a respecta aceste angajamente pe partea de consum și de a afecta proiectele de dezvoltare ale infrastructurii și serviciilor publice.
La ce ne-a folosit îndatorarea în creștere ?
De altfel, în condițiile în care se pune tot mai acut problema readucerii deficitului bugetar nu doar în ecartul de trei procente din PIB dar chiar spre angajamentul asumat dar uitat de cel mult -1% din PIB ca deficit structural, creșterea sumelor aferente achitării datoriei publice contează tot mai mult și ne trimite spre obligația de a avea excedent primar (venituri mai mari decât cheltuielile dacă facem abstracție de plățile asumate prin soldul împrumuturilor).
(Citiți și: ”Nesăbuitul perfect: Cea mai mare creștere economică din UE a ieșit cu dobânzile din UE”)
În fine, pentru a avea o imagine ceva mai aplicată a modului în care au înțeles factorii de decizie să gestioneze împrumuturile țării, vă prezentăm modul în care a evoluat datoria publică în acest deceniu.
Mod care sugerează că ne-am luat la întrecere cum să împrumutăm sistematic bani în raport cu creșterea economică robustă din perioada analizată.
Dacă se merge pe clasica raportare la PIB ca procentaj al sumelor datorate, s-ar putea spune că nu s-a întâmplat mai nimic deosebit, ba chiar s-a reușit o diminuare de la aproape 40% din PIB în anul de maxim 2014, spre „doar” 35% din PIB în prezent.
Însă dacă ne uităm că datoria s-a majorat cu 147 de miliarde de euro sau cu 77% față de baza de plecare, ne-am putea întreba unde s-au dus acești bani. Mai ales dacă ne raportăm, de pildă, la spitalele regionale rămase pe hârtie sau la autostrăzile care nu pot trece Carpații, și la alte investiții fără de care România se blochează.
Și ne întrebăm pentru ce anume, mai exact, plătim în fiecare an dobânzi și comisioane de zeci de miliarde de lei.
Un răspuns
Poate ar fi interesanta rata dobanzii la care ne imprumutam si evolutia in functie de evenimentele politice.