1 noiembrie, 2022

Un think-tank finanțat de premierul maghiar Viktor Orbán va perturba ecosistemul de analiză de la Bruxelles când va fi lansat luna aceasta.

MCC Brussels – o ramură a Colegiului Matei Corvin (MCC) din Budapesta, care a primit finanțări de miliarde de forinți de la guvernul lui Orbán, și-a propus să ofere ”o alternativă” pentru „peisajul cultural polarizat” al Europei, potrivit unui editorial publicat în Politico de unul dintre fondatori.

Frank Furedi, academician canadiano-maghiar, profesor de sociologie la Universitatea Kent și director al noului think tank, afirmă că dorește să promoveze în UE „discuții mature și atente despre tensiunile culturale care predomină pe continent”. El spune că din momentul în care Viktor Orbán a fost reales, în aprilie, sentimentul anti-maghiar a fost în creștere.


Frank Furedi – care va conduce centrul împreună cu Werner Patzelt de la Universitatea din Dresda în calitate de director de cercetare – a adăugat în articolul său de opinie că „Ungaria este urâtă de războinicii culturii din Occident pentru simplul motiv că îndrăznește să pună la îndoială post-tradiționaliștii și viziunea asupra lumii alimentată de identitate-politică.”

Opoziția maghiară critică noul demers al guvernului Orban

István Ujhelyi, europarlamentar de opoziție maghiară din grupul S&D, a declarat că mișcarea este în linie cu „construcția strategică pe care Fidesz o realizează de mult timp, pentru a crea sentimente anti -UE și un pol de putere politică de extremă-dreaptă la Bruxelles.”

El a adăugat: „Este păcat că MCC a devenit un instrument în acest sens”.

Katalin Cseh, membru al partidului de opoziție Momentum din Ungaria, s-a alăturat și ea corului criticilor. Ea a spus că Fidesz a investit foarte mult în crearea unui „univers intelectual alternativ al dreptei”, inclusiv cu ajutor american. Katalin Csech vorbește de „celebritățile americane trumpiene” care au venit la Budapesta și de sesiunea specială a Conferinței de acțiune politică conservatoare a Statelor Unite (CPAC) găzduită în capitala Ungariei la începutul acestui an.

Între proiectele MCC: Barometrul fricii


Liderii grupului de reflecție sunt optimiști cu privire la viitorul MCC Brussels. Frank Furedi a declarat într-un interviu telefonic pentru Politico că lucrează deja la un proiect numit „De ce se tem oamenii europeni”.

El spune că MCC intenționează să publice anual un așa-numit Barometru al fricii – care va sublinia problemele care „preocupă oamenii din diferite țări europene.”

Frank Furedi a adăugat că grupul de reflecție se va concentra pe educație și pe aducerea studenților din Ungaria la Bruxelles în mod regulat.

Directorul politic al lui Viktor Orbán, Balázs Orbán, care prezidează consiliul de administrație al MCC, a declarat săptămâna trecută că think tank-ul va ajuta la transformarea Ungariei într-o „putere intelectuală, în care MCC joacă un rol cheie”.

În prezent, MCC Brussels are o mână de angajați la sediul din Rue des Poissonniers 13, inclusiv doi cercetători, personal administrativ și un director de comunicații.

Lansarea oficială a proiectului este planificată pe data de 15 noiembrie, cu o conferință de deschidere cu discuții despre viitorul Europei. Vorbitorii și participanții vor veni din țări precum Polonia, Italia, Marea Britanie și Ungaria, spune Frank Furedi.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: