15 septembrie, 2022

Parlamentul European a condamnat joi „eforturile deliberate și sistematice ale guvernului ungar” de a submina valorile europene. Un raport privind situația din Ungaria adoptat în sesiunea plenară din Strasbourg deplânge ”incapacitatea Consiliului” de a obține ”rezultate în procesul prevăzut la articolul 7”.

Potrivit raportului, lipsa unei acțiuni decisive a UE a contribuit la apariția în Ungaria a unui „regim hibrid de autocrație electorală”, și anume un sistem constituțional în care au loc alegeri, dar respectarea normelor și standardelor democratice este absentă.

Raportul a fost adoptat joi, cu 433 voturi pentru, 123 împotrivă și 28 abțineri.

Instituțiile UE trebuie să acționeze și trebuie, de asemenea, să fie trase la răspundere


Parlamentul deplânge incapacitatea Consiliului de a realiza progrese semnificative pentru a contracara regresul democratic al Ungariei.

Deputații subliniază că articoul 7 alineatul (1) nu impune unanimitatea între statele membre pentru a identifica un risc clar de încălcare gravă a valorilor UE și nici pentru a emite recomandări și termene concrete.

În consecință, Parlamentul afirmă că orice întârziere suplimentară în luarea de măsuri în temeiul articolul 7 pentru a proteja valorile UE în Ungaria ar constitui o încălcare a principiului statului de drept de către Consiliu.

Eurodeputații îndeamnă Comisia să utilizeze pe deplin toate instrumentele de care dispune și, în special, Regulamentul privind condiționalitatea bugetară.


Într-un moment în care valorile UE sunt amenințate în special de războiul Rusiei împotriva Ucrainei și de acțiunile sale anti-UE, aceștia mai solicită Comisiei:

  • să se abțină de la aprobarea planului de redresare și reziliență al Ungariei până când Ungaria respectă pe deplin toate recomandările relevante ale semestrului european și pune în aplicare toate hotărârile relevante ale Curții de Justiție a UE și ale Curții Europene a Drepturilor Omului;
  • să excludă de la finanțare acele programe de coeziune care contribuie la utilizarea abuzivă a fondurilor UE sau la încălcări ale statului de drept; și
  • aplicarea mai strictă a Regulamentului privind dispozițiile comune și a Regulamentului financiar pentru a combate orice utilizare abuzivă a fondurilor UE din motive politice.

Lista preocupărilor PE în relația cu Ungaria

La patru ani de la raportul care a început procesul prevăzut la articolul 7, eurodeputații sunt în continuare preocupați de mai multe aspecte privind democrația și drepturile fundamentale în Ungaria.

Unele dintre principalele domenii sunt funcționarea sistemului constituțional și electoral al țării, independența sistemului judiciar, corupția și conflictele de interese și libertatea de exprimare, inclusiv pluralismul mass-mediei.

Libertatea academică, libertatea religioasă, libertatea de asociere, dreptul la egalitate de tratament, inclusiv drepturile persoanelor LGBTIQ, drepturile minorităților, precum și cele ale migranților, solicitanților de azil și refugiaților sunt, de asemenea, problematice.

Raportor PE: Ungaria nu este o democrație

Gwendoline Delbos-Corfield (Verzi/ALE, Franța), raportoarea Parlamentului privind situația din Ungaria, a declarat:

„Concluziile prezentului raport sunt clare și irevocabile: Ungaria nu este o democrație. A fost mai urgent ca niciodată ca Parlamentul să adopte această poziție, având în vedere rata alarmantă în care statul de drept înregistrează regrese în Ungaria.

Pe lângă recunoașterea strategiei autocratice a Fidesz, majoritatea largă a deputaților care sprijină această poziție în Parlamentul European este fără precedent. Acesta ar trebui să fie un semnal de alarmă adresat Consiliului și Comisiei.”

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: