„UE cheltuieşte anual 65 de miliarde de dolari pentru subvenţionarea agriculturii”, dar în fostele state comuniste grosul acestor fonduri ajunge la câţiva oameni puternici şi cu relaţii în lumea politică, scrie The New York Times.
Programul agricol al Europei, un sistem care a contribuit la formarea Uniunii Europene, este acum exploatat de aceleași forțe antidemocratice care amenință blocul din interior. Statele din Europa Centrală și de Est conduse de populiști au o largă influență în ceea ce privește modul în care subvențiile, finanțate de contribuabilii din toată Europa, sunt distribuite, explică materialul din NYT, preluat de Mediafax.
Agricultura este uneul dintre cele mai improtante puncte din bugetul central al Uniunii Europene, reprezentând 40% din cheltuieli. Este unul dintre cele mai mari programe de subvenții din lume.
Cu toate acestea, unii parlamentari de la Bruxelles care scriu și votează politica agricolă recunosc că adesea habar nu au unde se duc banii.
Explicaţia constă în faptul că programul prevede plata pentru suprafaţa terenurilor agricole deţinute, iar în „ţările care au aparţinut blocului sovietic, unde guvernul avea în proprietate pământuri întinse, lideri precum premierul Ungariei, Viktor Orbán, au atribuit prin licitaţie terenuri unor aliaţi politici şi rude”.
Ungaria – Guvernul lui Viktor Orban a scos la licitație mii de hectare de pământ care au ajuns din proprietatea statului la membrii familiei sale și la apropiați, inclusiv la un prieten din copilărie care a devenit unul dintre cei mai bogați bărbați din țară. Cei care controlează terenul, la rândul lor, se califică pentru milioane de subvenții din partea Uniunii Europene.
„Este un sistem absolut corupt”, a spus Jozsef Angyan, care a fost cândva subsecretarul pentru Dezvoltare Rurală al Guvernului condus de Viktor Orban.
În Republica Cehă, cel mai mare beneficiar al subvenției este Andrej Babis, cel care ocupă funcția de prim ministru. Companiile sale din Cehia au primit cel puțin 42 de milioane de dolari în subvenții agricole, anul trecut. Babis, care a negat orice infracțiune, este subiectul a două audituri privind conflictul de interese.
În ultimii ani, guvernul ceh a adoptat reguli care facilitează marile companii să primească mai multe subvenții.
În Bulgaria, subvențiile au devenit bunăstare pentru elita agricolă. Academia de Științe din Bulgaria a constatat că 75% din principalele tipuri de subvenții agricole europene ajung în mâinile a aproximativ 100 de entități. În această primăvară, autoritățile au efectuat verificări în toată țara, care au expus legături corupte între oficialii guvernamentali și oamenii de afaceri agricoli.
În Slovacia, procurorul general a recunoscut existența unei „mafii agricole”. Micii fermieri au relatat că au fost bătuți și escrocați pentru terenuri valoroase pentru subvențiile pe care le primesc. Jurnalistul Jan Kuciak a fost ucis anul trecut în timp ce investiga mafioţi italieni implicați în agricultură, care au profitat de subvenții și au construit relații cu politicieni puternici.