19 martie, 2019

Peste 5.000 de litri de biocide folosiți împotriva bacteriilor din 30 de spitale din toată ţara au fost retrași la ordinul Direcțiilor de Sănătate Publică, după ce analize de laborator au constatat ineficacitatea lor, a declarat marți minsitrul Sănătății, Sorina Pintea.

Cantitățile produselor rămase neutilizate și retrase:

  • 108 litri, în București
  • 5.000 de litri în Prahova.

Neregulile au fost constate în timpul unor controale efectuate anul trecut, a explicat ministrul:


„În cursul anului 2018, inspectorii Direcţiilor de Sănătate Publică şi inspectorii Inspecţiei Sanitare din cadrul Ministerului Sănătăţii au efectuat verificări cu privire la eficacitatea produselor biocide folosite nu doar în sistemul sanitar, ci şi în saloanele de înfrumuseţare.

Au fost verificate 15 produse biocide – trei dintre acestea prezentând neconformităţi cu privire la eficacitatea fungicidă.

Au fost reverificate în laboratoare acreditate RENAR aceste produse. Neconformităţile s-au confirmat. Prin urmare, ministerul a dispus efectuarea unei plângeri penale vizavi de două societăţi – una din Bucureşti şi una din judeţul Prahova, care comercializau aceste biocide”.

Două dintre produsele biocide găsite neconforme aparţin unui producător din Bucureşti, care are punct de lucru în judeţul Ilfov, iar al treilea este fabricat într-un stat membru al UE şi distribuit de o firmă din judeţul Prahova, arată Ministerul Sănătăţii. Firma producătoare şi distribuitorul au fost amendate în total cu 35.000 de lei pentru neconformităţile găsite în urma controalelor.


Potrivit ministrului, pacienţii din cele 30 de spitale în care au fost folosite aceste biocide nu au fost în pericol. „În momentul în care am făcut aceste verificări, aceste biocide erau în spitale. Dacă se aplică protocoalele aşa cum le avem, nu există un pericol pentru sănătatea pacientului”, a explicat Pintea.

Alina Cruceanu, reprezentantă a firmei Al Carina Ploiești, companie al cărei nume apărea și în scandalul Hexi Pharma, a declarat pentru Digi24 că produsele lor au fost certificate în laboratoare atestate în UE.

„Probabil doamna ministru are alte interese, cred”, a spus Alina Cruceanu.

Reamintim că poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat marți cinci percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Prahova,la domiciliile unor persoane fizice şi la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale ce produc, importă şi comercializează produse biocide.

„Acţiunea se desfăşoară într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, zădărnicirea combaterii bolilor şi comercializarea de produse alterate”, a informat un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Din cercetări a reieşit că, în cursul anului 2018, ar fi fost fabricate şi comercializate către diverse unităţi spitaliceşti de pe teritoriul naţional produse biocide utilizate la dezinfecţia suprafeţelor care nu îndeplineau standardele de performanţă în distrugerea bacteriilor.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: