miercuri

24 aprilie, 2024

12 aprilie, 2013

A intrat în vigoare noul Regulament Financiar – Regulamentul (UE, EURATOM) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului, din 25 octombrie 2012, privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, informează Ministerul Fondurilor Europene, în buletinul informativ.

Versiunea actuală a regulamentului financiar o înlocuiește pe cea adoptată în 2002 și revizuită în 2010.

Noul Regulament stabilește pentru beneficiari – întreprinderi, ONG-uri, cercetători, studenți, municipalități și alții – reguli mai simple și proceduri de implementare mai clare, pentru a asigura un acces mai ușor și mai rapid la finanțarea UE pentru toți solicitanții și de a permite efectuarea mai rapidă a plăților către beneficiari.


Noua legislație asigură o transparență mai bună și prevede o responsabilitate mai mare pentru orice persoană care se ocupă de finanțele UE.

Regulamentul prevede posibilități extinse de a utiliza sume și rate forfetare pentru proiectele cu valori mai mici, elimină necesitatea beneficiarului de a completa aceleași detalii de fiecare dată când depune o nouă cerere pentru fondurile UE, introduce înscrierea electronică, precum și multe alte noi caracteristici.

Beneficiarii nu vor mai fi obligați să deschidă conturi bancare separate, purtătoare de dobânzi; mai mult, în cazul în care există câștiguri din dobânzi, acestea nu vor fi considerate venituri ale proiectului și nici nu vor mai trebui returnate bugetului UE. Această măsură răspunde unei preocupări majore a beneficiarilor de grant-uri și a altor părți interesate, în special din domeniul cercetării și din mediul ONG-urilor.

Beneficiarilor li se vor rambursa banii în termen de 30, 60 sau 90 de zile, în funcție de timpul necesar pentru a verifica rezultatele livrate conform obligațiilor contractuale.


Noile norme vor crește gradul de responsabilizare al celor care gestionează banii contribuabililor din UE. În viitor, autoritățile din statele membre care gestionează fonduri UE vor trebui să semneze și să prezinte Comisiei declarații anuale care să ateste că fondurile UE au fost utilizate în mod corect.

Profit într-un grant

Definiția de profit obținut într-un grant a fost clarificată, ținând seama de opiniile părților interesate. Astfel, profitul este definit ca fiind surplusul de încasări ale unui proiect ce depășește costurile sale eligibile.

Comisia va recupera doar partea din profit care corespunde cotei UE în finanțarea acțiunii. Buna administrare, prevăzută în mod expres în noul Regulament financiar, implică faptul că propunerile sau ofertele nu ar trebui să fie respinse imediat, în cazul în care sunt neclare sau au documente lipsă. Se acordă astfel ofertantului posibilitatea de a completa documentele lipsă sau de a aduce clarificări. Totuși, acest lucru nu poate duce la o modificare a propunerii sau a ofertei.

Mecanismele de corecții financiare, în cazul neregulilor comise de beneficiari și descoperite prin intermediul auditului, au fost consolidate. Comisia va publica deciziile de aplicare a sancțiunilor pentru utilizarea incorectă a fondurilor UE, acest lucru dorindu-se a fi un elementde descurajare a fraudelor.

Exemple de simplificare a procedurilor

Sunt date câteva exemple de simplificare a procedurilor. De pildă, în cazul unei proceduri unice: Achiziționarea de echipamente într-o școală profesională a fost finanțată din fondul european de dezvoltare Regională. Aceeași școală a primit din Fondul Social European un grant pentru dezvoltarea curriculumului. Deși ambele investiții au fost necesare pentru a introduce un nou program de formare, școala a trebuit să facă toate actele de două ori.

În conformitate cu noile norme, școala ar trebui să treacă numai printr-o singură procedură și să completeze toate actele o singură dată.

Sau în ceea ce priveşte utilizarea mediului digital în loc de hârtie: Un beneficiar al Fondului Social European a trebuit să păstreze biletele de autobuz ale participanților la un eveniment de formare pentru a justificancheltuielile proiectului. Din păcate, în momentul în care auditorul a venit pentru a verifica, cerneala de pe biletele de autobuz se estompase și astfel echipa de proiect nu a putut dovedi eligibilitatea cheltuielilor. Cu noul sistem de înregistrare digitală, păstrarea documentelor justificative pe hârtie nu va mai fi necesară.

Referitor la reducerea încărcării administrative: în momentul de față, nu există o limitare a numărului de auditări prin care trece un proiect. Unele proiecte care beneficiază de finanțare din fondul european de dezvoltare Regională pot ajunge să fie auditate intern sau de către Comisie de mai multe ori pe an. Această verificare frecventă a auditorilor deviază resursele de la îndeplinirea obiectivelor principale ale proiectelor.

Conform noilor norme, Comisia propune o mai bună coordonare cu auditorii naționali. Proiectele care vor avea o valoare de sub 100.000 de euro vor fi auditate doar o singură dată pe parcursul implementării, în vreme ce proiectele mai mari vor fi auditate cel mult o dată pe an.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: