marți

20 februarie, 2024

2 iulie, 2014

Vasile Ciurchea (foto), numit de premierul Victor Ponta în funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), la propunerea ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a fost vicepreședinte al Grupului Polisano, grup implicat în afacerea rețetelor oncologice false.

Decizia prim-ministrului, publicată luni în Monitorul Oficial, îl numeşte pe Vasile Ciurchea membru în Consiliul de Administraţie al CNAS până la expirarea mandatului, la 17 iunie 2017, perioadă în care el va exercita şi atribuţiile de preşedinte al instituţiei.

Pensionar militar, Vasile Ciurchea a fost angajat în luna august a anului trecut consilier în CNAS, după ce a lucrat, din 2009, la Polisano SRL Sibiu şi la Clinica Polisano, şi a deţinut chiar funcţia de vicepreşedinte al acestui grup.

(CLICK PE IMAGINE PENTRU MĂRIRE)

Din grupul Polisano face parte şi lanţul de farmacii Reţeta, implicat în dosarul celor 1.100 de reţete false, în care au fost arestate mai multe persoane suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani, înşelăciune, fals intelectual sau uz de fals.

Faptele din dosarul instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti s-au petrecut între 2008 şi 2010.


Printre cei arestaţi preventiv se numără şi Ioana Vonica, soţia fostului patron şi preşedinte Polisano, Ilie Vonica, milionarul care s-a sinucis la începutul lunii iunie, din cauza dosarului reţetelor pentru medicamente oncologice.

Dosarul are ca obiect eliberarea a aproximativ 1.100 de reţete false, iar printre suspecţi se numără şi trei medici de la Secţia Hematologie a Institutului Clinic Fundeni, acuzaţi că ar fi eliberat reţete pe numele unor pacienţi inexistenţi.

Prejudiciul produs bugetului de stat, reprezentând TVA şi impozit pe profit, se ridică la suma de circa 1,7 milioane de lei, potrivit DNA

Sumele de bani obţinute au fost spălate printr-un circuit financiar fictiv, finalizat cu retragerea în numerar şi însuşirea lor, potrivit procurorilor anticorupţie.

Vasile Ciurchea revine la CNAS


Vasile Ciurchea a mai deţinut funcţia de preşedinte al CNAS, în perioada 2007 – 2009, iar înainte de aceasta a fost, printre altele, director al Agenţiei Naţionale de Programe din Ministerul Sănătăţii şi director general al CNAS.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Care a furat cel mai bine și e cel mai credincios șefului de sus? Considerente profesionale 0 evident. Ce față de evazionist are, incredibil cum a fost ales.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Care a furat cel mai bine și e cel mai credincios șefului de sus? Considerente profesionale 0 evident. Ce față de evazionist are, incredibil cum a fost ales.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: