duminică

26 iunie, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

19 mai, 2018

„Republica Ilinden Macedonia” ar putera fi noul nume al Fostei Republici Iugoslave Macedonia, potrivit unor surse apropiate partidului grec de centru-dreapta Noua Democraţie, citate de DPA și Agerpres.

Propunerea a fost primită negativ de conservatorii greci și a fost de asemenea respinsă de partidele şi organizaţiile naţionaliste.

Termenul „Ilinden Macedonia” se referă la o rebeliune condusă de slavi şi albanezi împotriva Imperiului Otoman în 1903, care a izbucnit în oraşul Krusevo, în ceea ce este astăzi Republica Macedonia. Cunoscută ca Ilenden sau Ziua Sfântului Ilie, revolta a fost zdrobită brutal de otomani, aminteşte agenţia germană de presă.


Cei doi vecini, Grecia şi FYR Macedonia, sunt implicaţi în disputa asupra numelui de când aceasta din urmă a devenit independentă în urma dezintegrării fostei Iugoslavii în 1991. Atena susţine că numele este strâns legat de istoria sa antică şi aparţine provinciei sale omonime de nord, acuzând Skopje de încercare de uzurpare a identităţii şi chiar a teritoriului său.

Disputa costă aderarea Macedoniei la NATO, respinsă prin veto de Atena în 2008. Grecia a blocat de asemenea calea Skopje către aderarea la UE.

Joi, prim-ministrul macedonean Zoran Zaev a declarat că o soluţie a fost găsită şi va fi prezentată spre aprobare în cele două ţări.

Omologul grec al lui Zaev, Alexis Tsipras, a spus că ambele ţări caută în mod activ o „soluţie durabilă”.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

„Fiecare pas are acum o importanţă vitală”, a declarat Tsipras la o întâlnire cu preşedintele Prokopis Pavlopoulos, transmisă sâmbătă la postul de televiziune de stat ERT.

 

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Consumatorii români aveau, la nivelul anului 2021, o paritate a puterii de cumpărare de 55,5% din media europeană, procent identic cu cel din 2020, cel mai redus de...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: