marți

26 martie, 2024

25 februarie, 2020

Michel Barnier, negociatorul șef UE

Uniunea Europeană cere Marii Britanii să mențină interdicția asupra importurilor de carne de pui cu clor – aceasta este ultima din lista de condiții pentru încheierea unui acord comercial bilateral.

Potrivit The Guardian, solicitarea europeană este menită să protejeze exporturile de carne ale producătorilor continentali, însă crează un obstacol în fața unui viitor acord comercial al Marii Britanii cu Statele Unite.

Publicația britanică scrie că în mandatul UE de negociere, la recomandarea Franței, a fost inserată o clauză potrivit căreia echipa de negociatori trebuie să insiste ca ambele părți să mențină „sănătatea și calitatea sanitară a produselor în sectorul alimentar și agricol”.


Paragraful, inserat în secțiunea ”Mediu și Sănătate” a mandatului în baza căruia Michel Barnier va începe săptămâna viitoare negocierile cu Londra, constituie o asigurare că Marea Britanie nu va folosi anumite metode de producție, începând cu pesticide, disruptori endocrini sau adiția de chimicale în hrana animalelor crescute pentru consum.

Ambasadorii UE au aprobat, luni, mandatul lui Michel Barnier pentru negocierile comerciale post-Brexit, anunță Politico, care precizează că mandatul britanic urmează să fie adoptat și publicat marți.

Principalele condiții europene pentru semnarea rapidă a unui acord comercial sunt așa numitul “level playing field,” care ar obliga Marea Britanie să își compatibilizeze legislația cu cea UE în schimbul accesului pe Piața unică europeană, și accesul vaselor de pescuit europene la apele teritoriale britanice.

UE își mai rezervă dreptul de a impune tarife sau alt gen de sancțiuni comerciale dacă apar ”distorsiuni ale regulilor de competitivitate”, punctul de referință fiind legislația europeană, iar Bruxelles-ul insistă ca Londra să aplice aceeași legislație în materia ajutorului de stat.


Guvernul britanic a respins până în prezent orice acord care ar implica păstrarea marilor politici europene sau menținerea Regatului sub jurisdicția Curții Europene de Justiție. Premierul Boris Johnson a spus că Londrei îi este suficient un acord comercial de tipul celui încheiat de UE cu Canada.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Greu de obtinut dar necesare conditii comerciale si din punct de vedere al sanatatii consumatorilor si pentru a impune norme produselor americane.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Greu de obtinut dar necesare conditii comerciale si din punct de vedere al sanatatii consumatorilor si pentru a impune norme produselor americane.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: