Nokia: de la Bochum la Jucu şi mai departe. Povestea puţin romanţată a unui procent din PIB

În martie 2006, la sediul Guvernului, Consiliul Judeţean Cluj încheia un memorandum cu compania finalndeză Nokia pentru construirea unei fabrici prin asociere în participaţiune, în comuna Jucu, de lângă Cluj-Napoca.

În luna mai, premierul liberal de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, anunţa că Guvernul a alocat 12 milioane de lei pentru lucrările de infrastructură şi utilităţi din perimetrul Tetarom III, unde se construia fabrica Nokia. Guvernul a emis şi o ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea situaţiei juridice a terenului pentru fabrică. Actualul premier, Emil Boc, pe atunci primar al Clujului şi tot preşedinte PD, se făcea atunci remarcat ameninţându-l pe deputatul PD Valeriu Tabără că-l exclude din partid, pentru că parlamentarul democrat s-a numărat printre aleşii care au tergiversat adoptarea OUG în Parlament. În cele din urmă, actul a trecut, iar în februarie 2008 fabrica finlandeză din Ardeal începea producţia.

Între timp, din ianuarie 2008, la 1.300 km mai la vest, în Bochum, Germania, 2.200 de angajați se pregăteau de şomaj, pentru că fabrica Nokia din localitate se închidea în favoarea Clujului. Oficialii nemţi au denunţat atunci ”capitalismul nomad” practicat de Nokia, în timp ce de la Bucureşti guvernanţii români, departe de criza care bătea la uşă, contau pe perspectivele economice ale României, cu mâna de lucru calificată şi cu mediul politic stabil pentru susţinerea investiţiilor.

La mijloc, şefii Nokia îşi motivau decizia de relocare din Westphalia la Klausenburg prin forţa de muncă bine calificată şi prin faptul că România este mai aproape de pieţele de desfacere vizate de companie – Europa de Est, Africa şi Orientul Mijlociu.

Arc peste timp, la trei ani de la deschiderea producţiei la Jucu, fabrica fino-ardelenească se închide, aproximativ din aceleaşi motive invocate la Bochum: unităţile de producţie din Asia sunt mai eficiente, în condiţiile în care telefoanele făcute până acum la Jucu sunt căutate mai mult în Asia.

La Bochum, la Jucu:

Felul în care Nokia pleacă de la Jucu pare similar cu plecarea din Bochum, de acum trei ani şi jumătate, însă compensaţiile obţinute de angajaţi şi de statul român diferă faţă de cele obţinute de salariaţii nemţi şi de statul german:

• În România 2.200 de salariaţi îşi pierd joburile până la finalul anului. În Germania, 2.300 de nemţi de pe statele de plată ale Nokia au fost trimişi în şomaj, la care se adăugau 1.000 de salariați temorar și alți 1.000 de la diverși furnizori..
• În România, vestea plecării a fost primită cu linişte şi resemnare, protestele au fost inexistente, cel puţin în prima zi de la anunţul concedierilor, iar sindicatele cu greu şi-au făcut simţită prezenţa în companie. Liderii sindicali au acuzat, printre altele, presupuse practici dictatoriale în fabrică, pe fondul legislaţiei muncii modificate de Guvernul Emil Boc în favoarea angajatorilor. De partea cealaltă, la Bochum, relocarea fabricii a fost întâmpinată cu proteste vehemente, la un moment dat uzina fiind înconjurată de un lanţ uman de 6.000 de sindicalişti.

• Ca facilităţi oferite investitorului, Guvernul român a acordat de la început aproape 4 milioane de euro pentru investiţiile în infrastructură şi utilităţi în parcul industrial. Preşedintele CJ Cluj de atunci, Marius Nicoară, promitea investiţii de stat în total de 33 de milioane de euro, din care 10 milioane de la autorităţile locale şi restul de la Guvern. La Bochum, Nokia a beneficiat de subvenţii efective de 60 de milioane de euro.

• În privinţa compensaţiilor pentru salariaţii disponibilizaţi, după închiderea fabricii, cei 2.200 de lucrători de la Jucu vor mai primi salariile până în martie 2012, în condiţiile în care salariul mediu în uzină era în jur de 250 de euro pe lună. La Bochum, Nokia a fost obligată să plătească angajaţilor salarii compensatorii de 200 de milioane de euro în total, compensaţiile individuale fiind de ordinul zecilor de mii de euro și ajungând până la 200.000 de euro. În paralel, un program de 5 milioane de euro aprobat de Comisia Europeană a fost desfăşurat pentru conversia profesională a şomerilor Nokia de la Bochum.

Ce a însemnat Nokia pentru economia României

Criza a modificat însă radical lucrurile. Nokia a pierdut competiţia pe piaţa de smatphone-uri, capitalizarea sa bursieră a coborât de la 90 de miliarde de dolari în 2007 la numai 15,7 în 2011, vânzările au scăzut drastic. Chiar şi aşa, era unul din cei mai mari exportatori ai României.

Dacă pentru Germania, fabrica de la Bochum nu reprezenta mare lucru la un produs intern brut de peste 3.000 de miliarde de dolari, pentru România, la un PIB de vreo 180 de miliarde de dolari, plecarea Nokia de la Jucu ar echivala cu o scădere economică de peste un procent, adică aproape ar anula o creştere echivalentă cu cea de pe anul 2011, potrivit grupului europan de investiţii Avaron, citat de Reuters: producţie reprezentând 1,3% din PIB, valoarea adăugată creată fiind de 0,25% din PIB (de fapt, PIB-ul pierde această valoare creată, nu cifra de afaceri). 

Valoarea adăugată adusă de Nokia PIB-ului României era, însă mult mai mică – fiind de circa 0,25%, mai arată Avaron. Afacerile Nokia din România au ajuns în 2010 la aproximativ 1,6 miliarde euro, crescând cu circa 60% faţă de anul 2009.

În 2010 compania finlandeză a înregistrat în România un profit net de circa 42 de milioane de euro. Anul trecut, Nokia a fost anul trecut al doilea mare exportator din România, după Dacia, asigurând 5% din exporturile ţării, cu 1,56 miliarde de euro din 2008 până la finalul lui 2010.

Nokia – vizită de rămas bun la guvern

Premierul Emil Boc i-a învitat joi, la Guvern, pe reprezentanţii Nokia pentru a discuta despre plecarea companiei din România.

”I-a întrebat dacă putem opri închiderea fabricii de la Jucu cu vreo măsură. Răspunsul a fost ferm: Nu. Guvernul nu ar fi putut lua nicio decizie suport pentru a păstra fabrica de la Jucu”, a povestit consilierul economic al premierului, Andreea paul-Vass.

Ea a precizat că din bugetul central sau local nu s-a alocat niciun ban sub forma ajutoarelor de stat, garanţii sau alte facilităţi pentru investiţia Nokia de la Jucu.

Anunţul închiderii fabricii pare să fi surprins Guvernul României, având în vedere că anul acesta, în februarie, managerul Nokia România, Risto Meskus, a avut o întrevedere cu Boc, la Palatul Victoria, întâlnire la care premierul ” a subliniat faptul că Guvernul va consolida politicile guvernamentale existente în domeniul societăţii infomaţionale şi va sprijini elaborarea de noi proiecte de dezvoltare în acest sector, pentru atragerea de investiţii”, potrivit Executivului.

Întrebată joi despre acea întâlnire, consiliera Paul-Vass a precizat că nu a participat la întrevederea din februarie: ”Nu mai politizaţi un subiect care este pur economic!”.

Despre plecarea finlandezilor, premierul a părut să aibă, abia miercuri, o informație, Boc avertizând în ședința de guvern asupra riscului relocării companiilor multinaționale din România.

”Există risc major de delocalizare a unor investiții multinaționale din România sau din Europa și să plece în altă parte. Trebuie să avem grijă ca, într-o asemenea eventualitate, oricând să fim pregătiți să atragem alte investiții străine în România, iar pentru asta munca niciunui ministru nu este decât în această direcție”, le-a spus el miniștrilor.

Însă, la începutul acestei luni, primul-ministru încă mai folosea numele companiei Nokia ca exemplu pentru implicarea Guvernului în susținerea investițiilor străine.

”Vom susţine orice proiect de parc industrial în Cluj sau în altă parte pentru că generează locuri de muncă, generează afaceri, generează venituri la bugetul de stat. Am fost la Slatina şi am dat tot sprijinul necesar pentru extinderea fabricii Pirelli de acolo, care a adus până acum 300 de milioane de euro, mai aduce 160 de milioane de euro, multiplică numărul locurilor de muncă de la 2.400 la 2.800. Acest lucru s-a făcut şi al Cluj cu Nokia”, spunea Boc, pe 2 septembrie, la Cluj. 

Acum România aşteaptă, cu ochii la uşă şi teama că ar mai putea pleca cineva.