vineri

26 aprilie, 2024

4 ianuarie, 2022

Miniștrii de externe din statele NATO se vor întruni vineri într-o reuniune de urgență pentru a discuta despre tensiunile din Ucraina, în contextul solicitărilor de securitate făcute de Moscova, a anunțat marți Alianța, potrivit Agerpres.

Discuțiile vor avea loc în format de videoconferință.

Occidentul acuză Moscova de pregătirea unei agresiuni împotriva Ucrainei, ținând cont de zecile de mii de soldați și cantitățile semnificative de material și echipamente militare desfășurate la granița Rusiei cu Ucraina.


Pentru săptămâna viitoare sunt preconizate discuții între responsabili ai SUA și NATO cu reprezentanți ai Moscovei în cadrul unor negocieri destinate să permită o dezescaladare a tensiunilor.

Cap de listă între revendicările Rusiei, formulate în proiecte de tratate transmise SUA și NATO, este interzicerea oricărei extinderi viitoare a Alianței Nord-Atlantice și a oricărei cooperări militare cu țările aflate în spațiul considerat de Rusia drept zona sa de influență.

SUA au făcut cunoscut că cererile Rusiei sunt în majoritatea lor de neacceptat, și au avertizat Moscova că Statele Unite și aliații lor vor răspunde ‘energic’ în cazul unui atac rusesc împotriva Ucrainei.

Administrația președintelui american Joe Biden a încercat să-și liniștească aliații europeni, asigurându-i că va acționa în coordonare cu ei la negocierile cu Rusia.


Ultima reuniune a Consiliului NATO-Rusia a avut loc în 2019, iar relațiile între cei doi foști adversari din perioada Războiului Rece rămân înghețate într-un context de profundă neîncredere reciprocă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: