NATO a anunțat miercuri că își intensifică supravegherea în regiunea Mării Negre, condamnând ieşirea Rusiei din acordul care asigura trecerea în siguranţă a navelor care transportă cereale ucrainene.
Anunţul a fost făcut după o reuniune a Consiliului NATO-Ucraina, organismul înfiinţat la începutul acestei luni pentru a coordona cooperarea dintre alianţa militară occidentală şi Kiev.
Marea Neagră, noi riscuri de escaladare a conflictului
Declaraţia de la finalul celei de-a doua reuniuni a Consiliului NATO-Ucraina critică avertismentul rusesc potrivit căruia ”unele zone din apele internaţionale ale Mării Negre sunt temporar nesigure” pentru navigaţie. Rusia a mai susținut că navele care vin în porturile ucrainene de la Marea Neagră vor fi considerate ţinte militare, fiind posibil să transporte încărcături militare.
„Aliaţii subliniază că noua zonă vizată de avertizarea Rusiei în Marea Neagră, aflată în zona economică exclusivă a Bulgariei, generează noi riscuri în ceea ce priveşte o eventuală eroare de calcul şi escaladare, precum şi impedimente serioase pentru libertatea de navigaţie”, arată declaraţia NATO.
Consiliul NATO – Ucraina a condamnat și recentele atacuri ruseşti asupra oraşelor ucrainene Odesa, Mikolaiv şi a porturilor dunărene ale Ucrainei de lângă graniţa cu România.
„Rămânem pregătiţi să apărăm fiecare centimetru de teritoriu aliat de orice agresiune”, a repetat miercuri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Începând de anul trecut, ca răspuns la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, NATO şi-a sporit semnificativ prezenţa în regiune, inclusiv cu două noi grupuri de luptă multinaţionale în Bulgaria şi România.
***