luni

20 mai, 2024

21 iulie, 2023

Rusia a atacat pentru a treia noapte la rând porturilor ucrainene, cel puțin 27 de civili afiind răniți în atacurile care au incendiat clădiri și au deteriorat consulatul Chinei din Odesa, anunță Reuters.

Semnalul că Rusia este dispusă să folosească forța pentru a-și reimpone blocada unuia dintre cei mai mari exportatori de cereale ai lumii a determinat creșterea prețurilor globale la cereale.

Reuniune a Consiliului de Securitate ONU

Consiliul de Securitate al ONU se reunește vineri pentru a discuta „consecințele umanitare” ale retragerii Rusiei din acordul de export cereale prin Marea Neagră, a anunțat misiunea ONU a Marii Britanii.


Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat ferm atacurile rusești asupra portului Ucrainei la Marea Neagră și a avertizat că „distrugerea infrastructurii civile poate constitui o încălcare a dreptului internațional umanitar”.

„Aceste atacuri au un impact dincolo de Ucraina”, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, adăugând că prețurile mai mari la grâu și porumb afectează pe toată lumea, în special pe persoanele vulnerabile din sudul global.

Nicio navă nu a mai plecat din porturile ucrainene de la suspendarea acordului

Kiev speră să reia exporturile de cerealefără participarea Rusiei. Dar nicio navă nu a plecat din porturile sale de când Moscova s-a retras din acord. Asigurătorii au îndoieli cu privire la posibilitatea de a susține comerțul într-o zonă de război.

De când a renunțat la acord, Moscova a lansat rachete în fiecare noapte asupra celor mai mari două orașe-port ale Ucrainei, Odesa și Mykolaiv. Atacurile de joi au fost cele mai grave de până acum.


Guvernatorul regional Odesa, Oleh Kiper, a postat online o imagine a clădirii consulatului Chinei cu geamuri sparte. Clădirea este situată în centrul orașului Odesa, chiar vizavi de calea ferată de port.

„Agresorul lovește în mod deliberat infrastructura portuară – clădirile administrative și rezidențiale din apropiere au fost avariate”, a spus Kiper pe Telegram.

Ministerul chinez de externe a dconfirmat că unda de șoc a exploziilor „a doborât părți din pereții și geamurile consulatului”.

Ambasadorul Rusiei in SUA spune că armata rusă nu va ataca nave civile

În cea mai explicită amenințare de până acum, armata rusă a anunțat că va considera că toate navele care se îndreaptă spre apele ucrainene începând de joi dimineață ar putea transporta arme, iar țările sub pavilionul cărora sunt înregistrate acele nave vor fi considerate ca aliate Ucrainei în război.

Ambasadorul Rusiei la Washington, Anatoly Antonov, a declarat însă că țara sa nu va ataca nave civile aflate în apele teritoriale ale Ucrainei.

Kievul a răspuns joi prin anunţarea unor măsuri similare, spunând că va considera că vasele care se îndreaptă spre Rusia sau pe teritoriul ucrainean ocupat de ruşi vor avea, de asemenea, arme la bord.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: